

Guvernatorul statului Mississippi, din sudul Statelor Unite, a decretat stare de urgenţă după ce cel puţin şase persoane au murit, duminică, în timpul trecerii mai multor tornade, informează luni AFP.
"Declar în această seară stare de urgenţă pentru a proteja sănătatea şi siguranţa oamenilor din Mississippi în urma unor puternice tornade şi furtuni care au făcut ravagii în tot statul", a scris pe Twitter guvernatorul Tate Reeves, care i-a asigurat totodată pe localnici că nu sunt "singuri".
Imagine: ©AP
"Mobilizăm toate resursele disponibile pentru protejarea bunurilor noastre şi ale lor", a precizat el.
Potrivit presei americane, tornadele au provocat pagube "catastrofale".
Serviciul Naţional de Meteorologie al Statelor Unite a emis o avertizare de tornadă, cel mai înalt nivel de alertă.
Agenţia pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă din Mississippi a raportat şase decese, toate în partea de sud a statului. "Acestea sunt rapoarte preliminare şi continuăm sa le actualizăm când primim informaţii", a scris pe Twitter agenţia.
Potrivit prognozelor, "furtunile puternice" urmează să continue în noaptea de duminică spre luni în Mississippi, precum şi în Alabama şi Georgia. "Tornade puternice, vânturi distrugătoare şi căderi de grindină" au fost de asemenea prognozate.
După-amiaza, guvernatorul a amintit avertismentele meteorologilor, sfătuindu-i pe locuitori să respecte instrucţiunile privind protecţia faţă de noul coronavirus în cazul în care sunt nevoiţi să se adăpostească într-un adăpost public, prevăzut în caz de catastrofă meteorologică. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, imagine: ©AP, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Traian Arsenescu, editorI online: Simona Aruştei, Ada Vîlceanu)
Sursa foto: weather.com
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |