COD PORTOCALIU: 25-05-2025 ora 10 Intre 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10 Fenomene vizate: se va semnala cantități însemnate de apă

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Temperaturile înregistrate în martie 2020 la nivel mondial au fost de acelaşi ordin cu cele măsurate în 2017 şi 2019 - printre cele mai calde luni martie după cea din anul 2016, potrivit serviciului european Copernicus privind schimbările climatice, transmite AFP.

"Temperaturile la nivel global (în martie) au fost la acelaşi nivel ca în 2017 şi 2019, al doilea, respectiv, al treilea cel mai călduros martie" înregistrat vreodată, a precizat luni Copernicus într-un comunicat.

În Europa, chiar dacă în vest temperaturile s-au apropiat sau au fost chiar sub mediile înregistrate între 1981 şi 2010, "în est şi în jurul Mării Baltice" ele au fost clar superioare.

De asemenea, temperaturile înregistrate în această primă lună de primăvară au fost mult peste medii într-o mare parte din Rusia şi în multe regiuni din Asia, în estul şi vestul Statelor Unite, în Mexic, în sudul Americii de Sud, în America Centrală şi în vestul Australiei", a detaliat Copernicus.

În schimb, a fost mai rece în nordul şi vestul Canadei, în Groenlanda, arhipelagul Svalbard din Norvegia şi în estul Antarcticii.AGERPRES/ (AS - autor: Ana Bîgu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.