COD GALBEN: 23-10-2025 ora 10 Intre 23 octombrie, ora 21 – 24 octombrie, ora 10    Fenomene vizate se va semnala 23 octombrie, ora 21 – 24 octombrie, ora 10    Fenomene vizate COD GALBEN: 23-10-2025 ora 10 Intre 24 octombrie, ora 10 – 24 octombrie, ora 21    Fenomene vizate se va semnala 24 octombrie, ora 10 – 24 octombrie, ora 21    Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un pelican înfometat, care a smuls telefonul mobil din mâna unei femei crezând că este un peşte, a fost tratat cu succes de specialiştii unui Centru de conservare a animalelor din sudul Floridei care i-au salvat viaţa, au informat miercuri mass-media locale citate de EFE.

Văzând că pasărea nu se simte bine, femeia, se pare o turistă, a folosit un alt telefon pentru a suna la Centrul de conservare a vieţii sălbatice din Florida. Specialiştii s-au deplasat la baza sportivă Upper Keys şi au transportat pelicanul la centrul situat la 120 de km sud de Miami.

Emma McCarthy, o angajată a centrului specializată în îngrijirea păsărilor, şi tehnicianul Adam Manglitz au lucrat împreună pentru a extrage telefonul din stomacul păsării într-o operaţiune reuşită.

Într-o înregistrare video prezentată de instituţie se vede cum tânara McCarthy îşi introduce braţul drept - până la umăr - în pliscul pelicanului, care a nu a opus rezistenţă, şi scoate telefonul.

"Era acoperit de solzi de peşte şi viermi, aşa că a fost destul de neplăcut", a declarat Jordan Budnik, directorul centrului, care a precizat că telefonul nu funcţiona.

Pelicanii au esofagul şi stomacul de mari dimensiuni, totuşi a fost aleasă pentru această intervenţie o fată cu mâinile mai mici, precum tânăra McCarthy, pentru a nu mai fi nevoie să se anestezieze pasărea.

"Hrănirea animalelor sălbatice are consecinţe pe termen lung, acestea obişnuindu-se cu prezenţa oamenilor care le oferă de mâncare", a avertizat Budnik.

Deşi există aproape 40 de specii care trăiesc în arhipelagul Florida Keys, Budnik a declarat că pelicanii sunt păsările care ajung cel mai frecvent la centru, deoarece suferă leziuni ale stomacului, înghiţind pungi sau carcase de peşti aruncate de oameni.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.