COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 23 – 30 mai, ora 21 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 30 mai, ora 10 – 30 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului
Alpinistul nepalez Nirmal Purja a reuşit vineri să escaladeze vârful Manaslu şi să stabilească astfel un nou record, după ce a cucerit 13 dintre cei 14 cei mai înalţi munţi din lume într-un interval de şase luni, a anunţat vineri organizatorul expedieţiei sale, citat de agenţia DPA.
Fost soldat în armata Marii Britanii, bărbatul în vârstă de 36 de ani se află într-o misiune de escaladare a celor 14 vârfuri de peste 8.000 de metri de pe Terra într-un interval de 7 luni.
''El a reuşit să escaladeze Manaslu, vineri dimineaţă'', a anunţat Thaneswar Guragai din cadrul Seven Summits Trek din Kathmandu.
Manaslu este al optulea cel mai înalt munte din lume, având altitudinea de 8.163 de metri.
În cadrul misiunii sale, Nirmal Purja a întâmpinat un obstacol după ce autorităţile chineze au decis restricţionarea accesului în acest sezon pe Shishpangmaa, al 14-lea pisc din clasamentul celor mai înalţi munţi din lume, invocând motive de siguranţă după înrăutăţirea condiţiilor meteorologice.
''Sper că îmi vor permite să escaladez (muntele) în numele efortului uman'', a scris alpinistul nepalez pe contul său de Twitter, luni, înainte de a urca pe Manaslu.
În 1987, alpinistul polonez Jerzy Kukuczka a încheiat cu succes escaladarea celor 14 cei mai înalţi munţi din lume, tentativă finalizată după şapte ani, 11 luni şi 14 zile. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Florin Bădescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |