Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sute de mii de oameni, din toată lumea şi din toate categoriile sociale şi profesionale, au ieşit vineri în stradă pentru a le solicita liderilor politici care vor participa la un summit ONU pe tema climei să ia de urgenţă măsuri concrete pentru a împiedica o "catastrofă de mediu", transmite Reuters.

Această acţiune de protest organizată la nivel global a debutat în insulele din Pacific, cele mai ameninţate locuri de creşterea nivelului oceanului planetar, şi a continuat în Australia, Japonia, Asia de Sud-Est şi până în Europa, Africa şi Orientul Mijlociu.

Foto: (c) PAUL BRAVEN/EPA


 

Postările de pe reţelele de socializare au arătat grupuri de manifestanţi, de la câţiva copii de şcoală primară din Abuja, Nigeria şi până la zeci de mii de oameni care au ieşit în stradă în oraşe ca Hamburg (Germania) sau Melbourne (Australia).

Greta Thunberg, activista suedeză în vârstă de 16 ani care a inspirat această mişcare de protest, a remarcat într-un mesaj pe Twitter "uriaşa mulţime" adunată în Sydney şi şi-a exprimat speranţa că la fel de mulţi oameni se vor aduna în toate aproape 150 de ţări care participă la această acţiune comună de protest.

"Viitorul nostru se află pe umerii voştri" se putea citi pe un banner întins deasupra unei străzi de protestatarii din Berlin.

"Oceanele noastre se ridică, la fel şi noi" a fost un slogan popular scris pe mai multe pancarte, printre care şi cea purtată de un elev în uniformă la Melbourne şi o alta purtată de o fată cu chipul ascuns de o mască, din Kolkata, în estul Indiei.

Foto: (c) ERIK S. LESSER/EPA


 

Protestatarii au solicitat guvernelor să ia măsuri imediate pentru a limita efectele negative ale încălzirii climatice provocate de om.

Punctul culminant al acestor proteste este New York, unde Greta Thunberg, care a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace pentru activismul său, participă la o demonstraţie în faţa sediului ONU.

Danielle Porepilliasana, o elevă de liceu din Sydney, a avut un mesaj dur pentru politicieni, în special pentru ministrul australian de finanţe, Mathias Cormann, care a susţinut joi, în parlament, că elevii ar trebui să rămână în clase. "Liderii politici din toate colţurile lumii ne spun că elevii trebuie să stea la şcoală şi să-şi vadă de lecţii. Măcar o dată aş vrea să-i văd şi pe ei că îşi fac treaba în parlamente".

Strategii de limitare a schimbărilor climatice

Summitul ONU de săptămâna viitoare îi va aduce laolaltă pe liderii politici ai lumii pentru a discuta strategii de limitare a efectelor schimbărilor climatice, cum ar fi tranziţia de la combustibili fosili la surse de energie regenerabile. Această problemă este vitală pentru naţiunile insulare din Pacific, care au solicitat în repetate rânduri naţiunilor dezvoltate să facă mai multe pentru a preveni creşterea nivelului apelor.

 

Elevi din Kiribati au mărşăluit scandând: "Noi nu facem grevă, noi luptăm!". Copii din Insulele Solomon s-au adunat pe plaje în portul tradiţional purtând scuturi din lemn. Câteva ore mai târziu, în Thailanda, peste 200 de tineri au pătruns în sediul Ministerului mediului şi s-au aruncat la pământ, ca şi când ar fi fost morţi.


"Asta se va întâmpla dacă nu oprim schimbările climatice chiar acum", a declarat unul dintre organizatorii protestului thailandez, Nanticha Ocharoenchai, în vârstă de 21 de ani.

Această mişcare de protest are obiectivul de a pune presiune atât pe autorităţi cât şi pe companii. Gigantul vânzărilor online Amazon.com Inc şi-a luat joi angajamentul că până în 2040 va fi neutră din punct de vedere al amprentei de carbon. Reducerea emisiilor de dioxid de carbon este un obiectiv extrem de ambiţios pentru Amazon, care livrează peste 10 miliarde de produse pe an şi are o uriaşă amprentă de carbon. "Ştim că o putem face şi ştim că trebuie să o facem", a declarat CEO-ul companiei, multimiliardarul Jeff Bezos.

În Europa, la Berlin, protestatarii s-au adunat la în faţa Porţii Brandenburg, unde trei activişti s-au urcat pe blocuri de gheaţă amplasate sub nişte ştreanguri, pentru a sugera sinuciderea colectivă prin neglijarea problemei încălzirii globale.

Foto: (c) OMER MESINGER/EPA


 

'Foarte mulţi oameni susţin mişcarea noastră însă am dorit să mergem un pas mai departe pentru că politicienii ne decid nouă viitorul", a declarat Janik Oswald, un reprezentant german al mişcării Fridays For Future, mişcarea de grevă şcolară iniţiată de Greta Thunberg în Suedia anul trecut. "Cerem ca ceva să se întâmple urgent", a adăugat el.

Emisiile de dioxid de carbon

Încălzirea globală provocată de emisiile de gaze cu efect de seră rezultate din arderea combustibililor fosili a provocat valuri de căldură, de secetă, a topit gheţarii şi a dus la creşterea nivelului mării şi la inundaţii, notează Reuters. Emisiile de dioxid de carbon au atins un nivel record anul trecut, în pofida avertismentelor privind necesitatea limitării masive a acestor emisii în următorii 12 ani pentru a stabiliza clima.

La Mumbai, capitala financiară a Indiei, unde anul acesta sezonul musonic a provocat inundaţii, elevi de la cel puţin 10 şcoli s-au alăturat protestelor pentru salvarea climei. La începutul după-amiezii protestatari s-au adunat şi în numeroase oraşe din Europa şi Orientul Mijlociu, printre care Londra, Paris, Bruxelles, Berlin, Varşovia, Stockholm, Helsinki, Beirut, Nairobi sau Cape Town.

Foto: (c) DIVYAKANT SOLANKI/EPA


 

"Chiulim de la lecţii pentru a vă da vouă o lecţie", se putea citi pe pancarta purtată de un elev londonez.

"Schimbările climatice sunt reale, vin peste noi şi nu contează cine eşti", a avertizat Kelly Robert Banda, o tânără care s-a alăturat protestelor organizate în parcul Uhuru din Nairobi. "Fie că eşti sărac sau bogat, acest lucru este real şi nu discriminează", a adăugat ea.AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu; editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.