Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Zeci de mii de indonezieni au participat pe durata weekendului trecut la o operaţiune de curăţare a plajelor, pentru a limita astfel uriaşa problemă a poluării marine din ţara lor, au anunţat luni organizatorii acestei iniţiative, citaţi de AFP.

Campania s-a derulat pe cele 17.000 de insule ale arhipelagului indonezian începând de sâmbătă, ziua când a fost celebrată a 74-a aniversare a independenţei ţării.

Zeci de mii de persoane au participat la această operaţiune, ce a permis colectarea a sute de tone de deşeuri, potrivit coordonatorului acţiunii, Pandu Laut Nasional.

Indonezia, al doilea producător mondial de deşeuri marine după China, s-a angajat să îşi reducă deşeurile plastice aruncate în mare cu 70% până în 2025.

O serie de iniţiative, uneori originale, au fost demarate în acest scop.

Pasagerii din autobuzele care circulă în al doilea oraş ca mărime al ţării, Surabaya, pot de acum înainte să achite contravaloarea unei călătorii cu plastic reciclabil. Insula Bali a interzis la rândul ei utilizarea plasticului de unică folosinţă. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.