

Sute de pompieri s-au luptat sâmbătă cu flăcările în peste 50 de incendii de pădure produse pe teritoriul Greciei, dintre care unul important, în apropiere de Atena, declanşate de temperaturile caniculare şi vânturile violente, informează AFP.
Peste 450 de pompieri şi 23 de avioane au fost mobilizate în întreaga ţară pentru combaterea acestor incendii care au făcut ravagii mai ales pe insula Elafonissos şi în jurul localităţii Marathon din apropiere de Atena.
Un camping şi un hotel au de pe insula Elafonissos, precum şi o colonie de vacanţă din apropiere de Marathon fost evacuate, a subliniat agenţia oficială de presă ANA.
Marathon se găseşte la mică distanţă de staţiunea balneară Mati, unde 102 persoane au pierit în 2018 în cel mai ucigaş incediu produs în până acum în Grecia.
Se estimează că duminică temperatura va urca până la 40 de grade în anumite regiuni, unde este aşteptată de asemenea o înteţire a vântului.
Vineri, şeful Protecţiei civile Nikos Hardalias, care a plasat serviciile de urgenţă la un nivel ridicat de alertă, a declarat că este pentru prima oară după 2012 când Grecia se confruntă cu o astfel de combinaţie periculoasă între temperaturi caniculare, vânturi puternice şi secetă. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: (c) www.ethnos.gr
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |