Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Rata de umplere a bazinelor de acumulare din Irak a atins niveluri istorice, neegalate de decenii, potrivit autorităţilor, fapt ce ar putea determina mii de familii să îşi părăsească satele din cauza inundaţiilor, relatează joi AFP.

În una dintre cele mai fierbinţi ţări din lume, unde autorităţile au interzis culturile mari consumatoare de apă, în acest an ONU a anunţat că a intervenit la bordul ambarcaţiunilor pentru a oferi asistenţă în unele zone inundate.

Creşterea nivelului apelor ameninţă 2.000 de familii din provincia Missan, în sud, în timp ce oraşul Mosul (nord) este paralizat.

Cele două poduri principale peste Tigru sunt în prezent neutilizabile şi provoacă ambuteiaje monstruoase, inclusiv a camioanelor de marfă.

Podul Samarra, la aproximativ 100 kilometri nord de Bagdad, este de asemenea inundat, în timp ce lacul Tharthar din apropiere, care serveşte drept rezervor de apă, a atins un nivel istoric, potrivit directorului său, Karim Hassan.

"Acest nivel nu a fost atins niciodată de la construirea barajului Samarra, în 1956", a declarat el pentru AFP.

În localitatea Huweidi din provincia Bassora, la frontiera cu Iranul, unde inundaţiile au făcut deja 70 de morţi, peste 8.000 de hectare de culturi au fost inundate, a afirmat pentru AFP primarul localităţii, Mohammed Nasseh.

Precipitaţiile sub formă de ploaie care au căzut în ultimele săptămâni, dar şi ninsorile din ţările vecine, Turcia şi Iran, au condus la creşterea nivelului cursurilor de apă din Irak.

Nivelul ridicat al fluviului Tigru a jucat un rol într-un naufragiu care a dus la moartea a cel puţin 100 de persoane, cel mai grav accident înregistrat în Irak în ultimii ani.

Rezervorul de la barajul Dukan (nord) a depăşit capacitatea sa de şapte miliarde de metri cubi, un nivel care nu a mai fost atins din 1988, potrivit direcţiei care îl gestionează.

Rezervoarele barajelor Darbandikhan şi Hamrin (nord) sunt ''aproape pline'', iar cel de la barajul Mosul conţine în prezent nouă miliarde de metri cubi - la o capacitate de unsprezece - potrivit autorităţilor naţionale pentru gestionarea resurselor hidrologice.

Oficialii au dat asigurări că situaţia este sub control, însă expertul în protecţia mediului Azzam Alwash susţine că barajul Mosul - cel mai mare din ţară - prezintă riscuri deoarece a fost construit pe ghips, o rocă ce se dizolvă în apă. Bazele structurii sunt întărite în mod regulat prin injectarea cimentului pentru umplerea crăpăturile care se formează.

Apărarea Civilă a i-a ''avertizat oficial pe proprietarii clădirilor şi pe locuitori să evite malurile fluviului'' în toată provincia Ninive, unde se află Mosul, potrivit conducătorului său, Hossam al-Soumaďdi.

Până la sfârşitul anului 2018, torenţii de apă au distrus numeroase case şi au provocat accidente lăsând în urmă zeci de morţi şi zeci de mii de persoane strămutate.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.