Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Oceanele au atins recorduri de căldură în 2018, a avertizat joi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), care îşi exprimă îngrijorarea în ceea ce priveşte riscurile asupra vieţii marine în contextul schimbărilor climatice, potrivit AFP.

ONU a indicat în februarie că perioada 2015-2018 a fost cea mai călduroasă din istoria înregistrărilor meteorologice.

În raportul publicat joi, referitor la starea climei globale, Organizaţia Meteorologică Mondială (WMO) oferă precizări în ceea ce priveşte multiplicarea ''manifestărilor fizice'' ale schimbărilor climatice, cum ar fi fenomenele meteo extreme. Documentul detaliază, de asemenea, impactul socio-economic tot mai crescut al acestora.

Potrivit WMO, conţinutul termic al oceanelor a atins noi maxime în 2018 la adâncimi cuprinse între 0 şi 700 de metri (unde cele mai vechi înregistrări datează din 1955) şi între 0 şi 2.000 de metri (cele mai vechi înregistrări datând din 2005), ''pulverizând recordurile din 2017''.

Creşterea nivelului mărilor a continuat, de asemenea, ''într-un ritm accelerat'', atingând un nou record, potrivit WMO. Această accelerare a creşterii nivelului mediu al mării este cauzată în special de ''ritmul sporit de pierderi de masă de gheaţă din inlandsis'' (teritoriile acoperite permanent cu gheaţă sau calota glaciară).

Suprafaţa banchizei din regiunea arctică a fost mai mică decât în mod normal pe parcursul întregului an 2018, cu recorduri de scădere înregistrate în ianuarie şi februarie. La finele lui 2018, suprafaţa gheţarilor marini, ca medie zilnică, a fost una dintre cele scăzute observate vreodată.

"Datele prezentate în acest raport sunt foarte îngrijorătoare. Ultimii patru ani sunt cei mai calzi înregistraţi vreodată, iar temperatura medie la suprafaţa globului în 2018 era cu circa 1 grad Celsius mai mare decât în epoca preindustrială", a subliniat secretarul general ONU, Antonio Guterres, în declaraţia introductivă.

''Nu mai este timp pentru tergiversare'', a adăugat acesta.

Potrivit raportului, în 2018, cea mai mare parte dintre pericolele naturale, cărora le-au căzut victime aproape 62 de milioane de persoane, au fost legate de condiţiile meteorologice şi climatice extreme. În mod similar, în trecut, inundaţiile erau fenomenele care afectau numărul cel mai mare de persoane - peste 35 de milioane.

Peste 1.600 de decese au fost legate de valurile de căldură intensă şi de incendiile de pădure care au lovit Europa, Japonia şi Statele Unite, pagubele materiale apropiindu-se de cifra record de 24 miliarde dolari în aceste din urmă ţări. În India, statul Kerala, nu s-au mai produs ploi atât de abundente şi inundaţii devastatoare de aproape un secol.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.