COD GALBEN: 07-08-2020 ora 10 Intre 07 și 08 august;Fenomene vizate se va semnala 07 și 08 august in 07 și 08 august;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Filipine vor permite din nou, începând de vineri, accesul vizitatorilor pe plajele încântătoare din Boracay, după ce insula a fost închisă timp de şase luni din cauza turismului masiv care a transformat-o într-o "fosă septică", potrivit preşedintelui Rodrigo Duterte, relatează AFP.

Şeful statului a dispus în aprilie interzicerea accesului turiştilor pe această insulă, cea mai vizitată din tot arhipelagul, pentru curăţarea locului, a face ordine în construcţia anarhică de hoteluri şi, mai ales, pentru a construi unităţi de tratare a apelor uzate.

Şase luni mai târziu, Boracay va avea mai puţine hoteluri şi restaurante, un număr limită de vizitatori admişi precum şi noi reglementări care interzic consumul tutunului şi alcoolului pe plaje.

Scopul acestor măsuri a fost reabilitarea insulei care primea, în ultimul timp, până la două milioane de turişti anual.

Ministrul filipinez al Turismului, Bernadette Romulo-Puyat, şi-a exprimat speranţa că ''noul'' Boracay va marca apariţia unui "turism durabil" în Filipine.

"Este vorba despre a lua în calcul efectele acţiunilor noastre asupra situaţiei actuale şi viitoare a mediului", a declarat aceasta recent pentru presă.

Ministrul a precizat că a trimis avertismente scrise şi altor destinaţii foarte populare din arhipelag precum El Nido, în nordul insulei Palawan, sau insulei Panglao.

Unele destinaţii, cum ar fi Oslob, la sud de oraşul Cebu, unde turiştii pot înota alături de rechini-balenă, au preluat iniţiativa şi au redus numărul vizitatorilor.

Boracay, o insulă de mici dimensiuni din arhipelagul Visayas, ale cărei plaje se clasează deseori în topul celor mai frumoase din lume realizate de diverse reviste, are doar 10 kilometri pătraţi.

Au existat perioade când pe insulă s-au aflat 40.000 de turişti simultan.

Turismul a generat venituri de un miliard de dolari anual, însă a provocat, de asemenea, acumularea munţilor de gunoaie care au depăşit capacitatea de salubrizare a insulei şi a întreţinut o atmosfera permanentă de petrecere, care nu a fost pe placul autorităţilor guvernamentale.

După redeschidere, insula nu va avea voie să primească mai mult de 19.200 de turişti simultan, o limită pe care autorităţile o vor impune controlând oferta hotelierilor de pe insulă.

Autorităţile au alungat de pe plaje artiştii ambulanţi, maseurii, vânzătorii, câinii vagabonzi şi chiar pe creatorii castelelor de nisip devenite simbolul insulei. Construcţiile fără autorizaţie au fost demolate pentru a crea un drum pe malul mării cu o lăţime de 30 de metri.

Toate sporturile nautice, cu excepţia înotului, sunt interzise pentru moment, iar cele trei cazinouri din insulă au fost închise.

Circa 400 de hoteluri şi restaurante acuzate de a fi încălcat reglementările de mediu şi-au închis porţile. Companiile aeriene şi cele de feriboturi şi-au redus cursele în zonă.

Fumatul şi consumul de alcool sunt interzise pe plaje. Sărbătorile gigantice denumite ''Laboracay'', organizate în jurul datei de 1 mai şi care atrăgeau zeci de mii de persoane, sunt de domeniul trecutului.

Fundaţia Boracay, care reprezintă sectorul turistic al insulei, nu a dorit să comenteze noile reglementările, dar a salutat întoarcerea turiştilor.

"Suntem fericiţi că angajaţii îşi vor relua lucrul", a declarat pentru AFP directoarea generală a fundaţiei, Pia Miraflores.

"Toată lumea a făcut sacrificii în aceste şase luni", a adăugat aceasta.

Supraexploatarea resurselor prin turismul masiv nu este doar o problemă filipineză; şi alte ţări din Asia de Sud-Est au fost nevoite să ia măsuri drastice pentru a încerca limitarea pagubelor.

Autorităţile din Thailanda au închis, pe o durată nedeterminată, Maya Bay, golful în care au fost filmate scene din filmul "The Beach" cu Leonardo DiCaprio, situat pe insula Ko Phi Phi Le în apropiere de Phuket.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.