Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O persoană a decedat, iar mii de locuitori au rămas fără curent electric după ce furtuna tropicală Gordon a ajuns, marţi seară, pe coasta americană a Golfului Mexic, relatează AFP.

Furtuna a atins zona de uscat din apropierea graniţei dintre statele Alabama de Mississippi unde era în vigoare o alertă de uragan.

Starea de urgenţă a fost declarată de asemenea în oraşul New Orleans (Louisiana), devastat în 2005 de uraganul Katrina. Autorităţile din New Orleans au îndemnat locuitorii din afara sistemului de diguri al oraşului să evacueze zona.

Un copil a decedat după ce a fost lovit de un arbore care a căzut pe o casă mobilă din Pensacola (Florida), a anunţat Serviciul Naţional de Meteorologie din SUA, citat de AFP.

Circa 24.000 de abonaţi au fost privaţi de energie electrică în Alabama, Florida şi Mississippi, conform media.

Format luni la sud de Florida, lângă arhipelagul Keys, Gordon se afla marţi la ora 3:00 GMT la aproximativ cincizeci de kilometri sud-est de Biloxi (Mississippi), potrivit Centrului Naţional pentru Uragane (NHC) din SUA.

Furtuna se deplasează spre nord-vest şi este însoţită de vânturi de 110 kilometri la oră şi rafale de până la 130 de kilometri la oră în partea centrală.

Alerta de uragan, decretată între gura Pearl River - la frontiera dintre statele Louisiana şi Mississippi - şi graniţa dintre Alabama şi Florida, a fost menţinută, precizează AFP.

Şeriful din Harrison (Mississippi), Troy Peterson, a declarat stare de asediu începând de marţi, ora locală 19:00 (1:00 GMT), până miercuri, la ora locală 7:00, potrivit postului local WLOX.

Comisia de jocuri din Mississippi a solicitat închiderea tuturor cazinourilor marţi, începând de la ora 17:00.

Gordon se deplasează pe uscat şi va ''urca miercuri până în valea fluviului Mississippi'', a precizat NHC.

Până la 20 de centimetri de ploaie ar putea cădea în zona statelor americane din apropierea Golfului Mexic.

Precipitaţiile abundente vor afecta în special zonele de coastă, iar furtuna va fi însoţită de valuri puternice, însă fenomenul meteorologic ar trebui să "slăbească rapid" în intensitate pe măsură ce avansează pe uscat.

O a doua furtună tropicală, Florence, s-a format în larg şi s-a transformat în uragan de categoria a 2-a, cu vânturi care ating 160 de kilometri la oră, însă pe moment aceasta nu reprezintă o ameninţare pentru zonele locuite.

Anul trecut, mai multe uragane s-au abătut asupra statelor Texas, Florida şi Puerto Rico, provocând mii de decese, pagube materiale estimate la sute de miliarde de dolari, întreruperi masive ale aprovizionării cu electricitate şi avarierea a sute de mii de structuri.

AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Simona Aruştei)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.