Un cotidian german susţine că judecătorii analizează posibilitatea condamnării la închisoare a mai multor politicieni şi oficiali de rang înalt din Bavaria, pentru că nu au luat măsuri de combatere a poluării aerului în München, transmite AP.
Conform unui articol publicat luni în cotidianul Sueddeutsche Zeitung, tribunalul administrativ din München crede că condamnarea la închisoare a oficialilor ar putea fi cea mai eficient modalitate pentru a obliga autorităţile bavareze să pună în aplicare măsurile de reducere a poluării aerului.
Anul trecut, München se situa pe primul loc într-un top al celor 65 de oraşe din Germania care depăşesc limitele cu privire la nivelul de particule dăunătoare. Cu toate acestea oficialii bavarezi au refuzat să impună măsuri în oraşul München, precum interzicerea circulaţiei vehiculelor diesel, care dacă li s-au aplicat amenzi.
Potrivit Sueddeutsche Zeitung, judecătorii bavarezi vor să obţină o orientare juridică din partea Curţii Europene de Justiţie ân cazul în care condamnarea la închisoare a unor oficiali de rang înalt precum ministrul Mediului din Bavaria, Marcel Huber, sau a premierului landului Bavaria, Markus Soeder, este posibilă. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |