Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Taifunul Shanshan se îndrepta marţi spre arhipelagul japonez, unde va aduce ploi abundente, vânturi puternice şi valuri înalte, potrivit Agenţiei meteorologice nipone, citate de DPA.

Al 13-lea taifun din acest sezon va atinge uscatul în estul Japoniei joi, potrivit Agenţiei meteorologice nipone.

Furtuna ar putea genera valuri de până la 10 metri înălţime atunci când se va apropia de coasta regiunii Kanto, a precizat Agenţia menţionată.

La ora locală 9:00 (00:00 GMT), centrul furtunii se afla la 430 de kilometri nord-nord-est de insulele Ogasawara, îndreptându-se spre nord-nord-vest cu o viteză de 20 de kilometri pe oră, însoţit de rafale de vânt de 180 kilometri/ oră, a completat aceeaşi sursă.

Japonia a fost afectată deja de inundaţii şi de un val de căldură record, ambele soldate cu numeroase victime.

Cu doar o lună în urmă, ploile torenţiale au lovit vestul Japoniei, provocând alunecări de teren şi inundaţii soldate cu 225 de morţi şi 11 dispăruţi.

Imediat după aceea, Japonia s-a confruntat cu un val de căldură, care a împiedicat eforturile de revenire la normal în multe dintre zonele afectate de dezastre. În prezent, circa 3.600 de persoane sunt încă cazate în adăposturile de urgenţă.

Potrivit autorităţilor, peste 100 de persoane au murit din cauza insolaţiei în luna iulie, în condiţiile în care temperaturile au depăşit în unele zone 40 de grade Celsius. AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.