COD PORTOCALIU: 30-09-2020 ora 10 se va semnala ploi abundenteZone afectate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O mulţime furioasă a masacrat aproape 300 de crocodili într-o crescătorie din Sorong, în provincia indoneziană Papua, după ce un bărbat a fost ucis de una dintre reptile, au anunţat luni autorităţile locale, citate de AFP.

Izbucnirea acestor violenţe de o intensitate rară s-a produs sâmbătă, după ce victima a fost îngropată. Bărbatul a pătruns accidental în incinta crocodililor pentru a căuta iarbă pentru vacile sale, au precizat autorităţile şi agenţii de protecţie a animalelor.

Localnicul în vârstă de 48 de ani a fost muşcat de picior înainte de a fi lovit mortal cu coada de unul dintre crocodili, o specie protejată în Indonezia, potrivit aceloraşi surse.

Membri ai familiei defunctului şi alţi locuitori ai acestui cartier din Sorong, oraş portuar cu peste 200.000 de locuitori, au mers apoi la poliţie pentru a se plânge de existenţa acestei crescătorii de crocodili, prea apropiată, potrivit lor, de o zonă rezidenţială. Lor li s-a spus că proprietarul fermei a fost de acord să despăgubească familia victimei.

"Am ajuns la un acord cu familia victimei şi i-am transmis condoleanţe", a declarat directorul agenţiei locale de protecţie a animalelor, Bassar Manulang.

Însă câteva sute de locuitori ai cartierului, într-o criză de furie, au mers la fermă înarmaţi cu cuţite, macete şi lopeţi. Ei au omorât 292 de crocodili, în principal pui dar şi adulţi care măsurau doi metri lungime, respectiv aproape toate reptilele care se aflau acolo, potrivit autorităţilor.

Poliţişti şi membri ai agenţiei de protecţie a animalelor au încercat să intervină, dar erau prea puţini pentru a împiedica masacrul.

Poliţia a deschis o anchetă. "Pentru moment continuăm să audiem martorii", a declarat un responsabil al poliţiei din Sorong, Dewa Made Sidan Sutrahna. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.