Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un soldat nipon şi cel puţin 16 persoane au fost rănite marţi după erupţia unui vulcan care a declanşat o avalanşă în apropiere de o staţiune montană aflată la nord-vest faţă de Tokyo, au anunţat autorităţile japoneze, citate de AFP.

Un membru al Forţelor de autoapărare "a murit după ce a fost luat de o avalanşă" în timp ce participa la un antrenament, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Japonia. Puţin mai devreme, un reprezentant al serviciilor de urgenţe a anunţat decesul unui bărbat de 49 de ani, fără să ofere însă detalii despre identitatea acestuia.

Agenţia de meteorologie japoneză i-a îndemnat pe locuitorii din zonă să nu se apropie de muntele Kusatsu Shirane, după ce a detectat "o uşoară activitate vulcanică".

"Astăzi s-a produs o erupţie", a declarat un reprezentant al agenţiei menţionate, Makoto Saito, într-o conferinţă de presă, în care a lansat un avertisment în privinţa riscurilor de producere a altor avalanşe şi erupţii de cenuşă şi roci vulcanice.

Potrivit unui purtător de cuvânt al pompierilor, 10 persoane au fost rănite în acel incident, dintre care cinci se află în stare gravă.

Dintre ele, "patru persoane dintr-o cabină de teleferic au fost rănite de cioburi de geam", a explicat Yoshihide Suga, purtător de cuvânt al Guvernului nipon.

Primele informaţii despre acest incident relatau şi despre dispariţia unei persoane, însă aceste informaţii au fost dezminţite.

Şase militari care se aflau la faţa locului pentru a participa la un antrenament au fost răniţi de acea avalanşă, însă "viaţa lor nu este în pericol", a subliniat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.

Imagini televizate arată o coloană groasă de fum şi pietre care sunt ejectate de vulcanul cu pante acoperite de zăpadă.

"Ni s-a cerut să ne refugiem în interior", a declarat pentru postul public de televiziune japonez (NHK) un bărbat prezent în acea staţiune de schi, situată în prefectura Gunma. Potrivit acestuia, aproximativ 100 de persoane au fost evacuate.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.