Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Temperatura globală, în condiţiile actuale, va creşte deja până în 2040 cu 1,5° C, primul dintre pragurile stabilite de Acordul privind schimbările climatice de la Paris, dacă nu se iau măsuri de urgenţă, potrivit unui proiect de raport al Grupului interguvernamental de experţi privind evoluţia climei (IPCC, Giec în franceză), organism al ONU cu sediul la Geneva.

"Există un risc ridicat ca, având în vedere traiectoriile emisiilor (gazelor cu efect de seră) şi angajamentele naţionale actuale, Pământul să se încălzească cu mai mult de 1,5°C în comparaţie cu nivelurile preindustriale, generând riscuri asociate", avertizează proiectul de text, din care AFP a obţinut o copie. La nivelul actual de încălzire, temperatura globală medie ar ajunge la 1,5°C până în anii 2040.

Având în vedere persistenţa gazelor în atmosferă, omenirea nu mai poate genera emisii în ritmul actual decât 12 până la 16 ani, dacă doreşte să menţină o şansă de 50% să oprească încălzirea la + 1,5°C .

Acest raport a fost comandat de IPCC în urma adoptării Acordului de la Paris la sfârşitul anului 2015 sub egida ONU.

Documentul de 1.000 de pagini, sinteză a unor cercetări ştiinţifice globale, va fi prezentat în toamna anului 2018, împreună cu un "rezumat pentru politicieni" adoptat prin consens de către guverne.

Întrebat de AFP, Grupul a menţionat că textul poate evolua în continuare.

Odată cu acordul privind clima, statele s-au angajat să acţioneze pentru a limita încălzirea cu mult sub 2°C şi să "continue eforturile de limitare a creşterii la 1,5°C" - o cerere puternică din partea unor insule şi ţări vulnerabile.

În acest moment, temperatura medie globală a crescut deja cu 1°C.

''Singura'' modalitate de a rămâne la 1,5°C este de a ''accelera punerea în aplicare a unor acţiuni rapide, profunde şi multisectoriale'', potrivit documentului de lucru al Giec: reducerea "puternică" a cererii de energie pe cap de locuitor, dezvoltarea energiilor regenerabile (care trebuie să devină o sursă dominantă de energie primară începând din 2050), decarbonizarea sectorului energiei electrice până la mijlocul secolului, încetarea "rapidă" a utilizării cărbunelui.

Acest document reaminteşte faptul că o încălzire de +1,5° sau + 2°C face o diferenţă (intensitatea cicloanelor, secete, resursele de apă... ). Dar la o temperatură de 1,5°C, ar fi deja depăşit pragul de topire a calotelor din Groenlanda şi Antarctica de Vest, premisă pentru creşterea nivelului mării.

Pentru a rămâne sub 1,5°C, emisiile de CO2 vor trebui extrase din atmosferă, în special prin păduri, reaminteşte proiectul de raport. În plus, va fi necesar să se ia măsuri şi împotriva altor gaze decât CO2, inclusiv a metanului.

Totuşi, raportul avertizează împotriva unor soluţii de geo-inginerie, care ar consta în manipularea radiaţiilor solare.

 

AGERPRES/(AS - autor: Mariana Ionescu, editor: Simona Tatu, editor online: Irina Giurgiu)

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.