Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Riscul de avalanşă a atins un nivel maxim joi în Alpii francezi, după trecerea furtunii Eleanor deasupra Europei Occidentale, unde acest fenomen meteorologic extrem a făcut patru victime în Franţa şi Spania şi a stimulat mai multe incendii în Corsica, informează AFP.

Timp de peste 24 de ore, vânturi violente şi vijelii puternice s-au abătut asupra Angliei, Irlandei, Elveţiei, Germaniei, Belgiei, Olandei, Franţei şi Spaniei, rănind zeci de persoane, perturbând traficul aerian şi privând de electricitate câteva mii de locuinţe.

În Franţa, o femeie de 93 de ani a murit joi în casa ei, inundată de o viitură care s-a produs în departamentul Isere din sud-estul ţării. Cu o zi înainte, un schior de 21 de ani a murit strivit de un copac care s-a prăbuşit în staţiunea alpină Morillon. Intemperiile au făcut şi 29 de răniţi, dintre care patru se află în stare gravă.

Pe insula Corsica din Marea Mediterană, peste 300 de pompieri continuă să lupte cu flăcările generate de două incendii persistente. Flăcările sunt de o intensitate "excepţională pentru miezul iernii", potrivit Prefecturii locale, care atribuie acest fenomen secetei de la nivelul solului şi violenţei vânturilor.

Peste 29.000 de locuinţe erau încă private de electricitate joi dimineaţă în Franţa, dintre care 11.070 se află în Corsica.

În plină vacanţă şcolară, staţiunile de schi din Alpii francezi, cele mai multe închise miercuri, s-au redeschis treptat şi administratorii lor îi avertizau pe turişti în legătură cu riscurile de avalanşă. Numeroase masive montane au fost plasate în alertă de grad 5 - nivelul maximal pe scala riscurilor.

Staţiunea Val d'Isere a amânat redeschiderea pistelor sale, iar managerii din Chamonix au interzis accesul la majoritatea telecabinelor şi telefericelor.

În Spania, coasta bască, afectată de vânturi violente, a rămas în stare de alertă joi, la o zi după decesul unui cuplu ce a fost luat de pe ţărm de un val uriaş.

În timp ce se aflau pe digul unui sat de pe coastă, un bărbat de 67 de ani şi soţia lui, în vârstă de 65 de ani, au murit înecaţi. Un tânăr care a încercat să îi salveze a fost pe punctul de a se îneca la rândul lui şi a fost salvat în ultima clipă.

În Germania, unde serviciul de meteorologie Deutsche Wetterdienst (DWD) a anulat miercuri seară alerta de vânturi violente, însă nivelul apelor a început să îngrijoreze autorităţile din mai multe landuri.

În vestul ţării, circulaţia ambarcaţiunilor pe râul Mosela a fost întreruptă în urma precipitaţiilor abundente. "Mosela este complet închisă", a declarat pentru agenţia de presă germană DPA Tobias Schmidt, directorul adjunct al serviciului de navigaţie din Koblenz.

Nivelul Rinului este de asemenea monitorizat cu atenţie, în special în Koln, unde a atins joi adâncimea de şapte metri şi urmează să depăşească 7,7 metri în cursul zilei de vineri, a anunţat cotidianul german Bild. Traficul fluvial, deja restricţionat miercuri în sectorul Koln, a fost suspendat joi dimineaţă începând cu ora locală 08.30, a relatat DPA.

Miercuri, furtuna Eleanor a determinat mobilizarea serviciilor de urgenţă şi salvare în mai multe regiuni din Germania, unde mai multe drumuri au fost închise şi traficul feroviar a fost perturbat.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.