Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O persoană a murit în urma unui infarct şi cel puţin 56 de oameni au suferit răni uşoare după un cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade care s-a produs la o distanţă de 50 de kilometri faţă de Teheran, capitala Iranului, miercuri, informează Reuters.

Cele mai multe de persoanele rănite s-au accidentat în timp ce încercau să părăsească în mare viteză clădirile în care locuiau şi au fost deja externate, a precizat agenţia naţională de presă din Iran (IRNA), care îi citează pe reprezentanţii Serviciilor de Urgenţe Medicale.

Acest seism a fost considerat o replică a cutremurului cu magnitudinea de 5,2 grade produs pe 20 decembrie, care a făcut două victime. Noul seism a fost resimţit şi în Teheran, unde mulţi dintre rezidenţi şi-au petrecut noaptea în afara locuinţelor lor, dormind în automobile, săli de sport şi alte clădiri ce au fost transformate în centre de prim-ajutor, au transmis agenţiile de presă locale.

Iranul, traversat de mai multe falii geologice majore, este una dintre cele mai predispuse la cutremure ţări din lume. În 2003, un seism cu magnitudinea de 6,6, produs în provincia Kerman, a ucis 31.000 de persoane şi a distrus complet Bam, un oraş ce data din Antichitate.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.