Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

RONOG 8 – întâlnirea operatorilor de rețele de telecomunicații din România s-a încheiat

 

Cea de-a opta ediție a evenimentului RONOG găzduită de Asociația Interlan a avut loc în data de 27 Septembrie 2023 la București, unde au participat reprezentanți ai operatorilor de rețele de telecomunicații și ai organizațiilor de profil din România precum și din regiune. Cu peste 150 de participanți din 18 țări, o conferință extrem de animată, expoziția de servicii și tehnologie care a ocupat peste 600 de metri pătrați și un eveniment de networking memorabil, ediția a 8-a a întâlnirii operatorilor de rețele de telecomunicații din România RONOG, desfășurată la 27 septembrie, la Hotel Radisson Blue din București, a fost unanim considerată de către participanți ca fiind una dintre cele mai bune din toată istoria lor.

Evenimentul a început la ora 8:30 cu înregistrarea participanților, networking și cafeaua de bun venit, după care a urmat, de la ora 9, deschiderea conferinței de către președintele InterLAN, Eric-Andrei Băleanu, gazda RONOG 8, care a urat bun venit participanților, a prezentat agenda zilei și a mulțumit sponsorilor, partenerilor media, echipei de selecție a prezentărilor și organizatorilor care au făcut și din această ediție una de succes.

Prima sesiune a fost moderată de Alexandru Rotaru (RoLink Plus SA) și i-a reunit pe Neven Dilkov și George Petrică (Neterra), care au prezentat „Perspectiva experienței platformei globale de schimb de internet Neterra”, René Fichtmüller (Global NOG Alliance) care a prezentat un rezumat al proiectelor derulate de Global NOG Alliance, Radu Ghidiceanu (ANISP) și Eric Andrei Băleanu (Asociația Interlan) au prezentat o actualizare a platformelor de interconectare.

După pauza de cafea și networking de la ora 11:00 a urmat a doua sesiune prezentată de Virgil Truică (Path Network) și care i-a reunit pe Vlad Moise (TP-Link) cu o discuție despre Business Networking Solutions în 2023, Roman Dodin (NOKIA) care a prezentat ContainerLab, un instrument de testare pentru rețea gratuit și opensource și Marcin Bała (Salumanus) care a prezentat provocările transmisiilor cu viteze de ordinul gigabiților din rețelele optice de mare viteză.

De la ora 14:00, a treia sesiune plenară a fost găzduită de Tiberiu Gîndu (ISOC Romanian Chapter) și i-a adus în fața audienței pe Alejandro Hume (Softing IT Netoworks) care a vorbit despre rețele LAN – cele mai bune practici de testare a cablurilor, Nina Bargisen (Kentik) cu o prezentare a celor mai mari incidente BGP de pe Internet, Matěj Pavelka (Flowcutter) cu Detectarea anomaliilor în seturi uriașe de date folosind Flow și Lucian Constantin (Kronect) care a răspuns întrebării din titlul prezentării sale: Sunt rețelele de date și voce din interiorul clădirilor pregătite pentru viitorul apropiat?

După pauza de cafea și networking de la ora 15:30, a urmat sesiunea de închidere moderată de Angela Stănescu (InterLAN-IX) în cadrul căreia René Fichtmüller (Flexoptix) a arătat cum ne putem implica să creăm conexiuni între comunitățile și mediile neconectate, Dan Croitoru (Starnet Media) care a prezentat un nou serviciu de radio comunicații  care va fi lansat în octombrie prin tehnologia Global Radio System și Alex Semenyaka (RIPE NCC), care a prezentat raportul RPKI în României.

Evenimentul s-a încheiat cu un concurs Kahoot prin care participanții au răspuns la întrebări cu privire la unele dintre informațiile cheie auzite de-a lungul zilei, concursul fiind premiat cu o trotinetă electrică oferită de InterLAN, un Tester cablu Softing - CableMaster 210 din partea Telegrup, o boxă audio portabilă JBL Go Essential și un instrument Penknife din partea DCN Europe precum și un abonament gratuit pentru radiocomunicații valabil trei luni oferit de către Global Radio System Romania.

Comunitatea RONOG mulțumește sponsorilor care au făcut posibilă desfășurarea evenimentului: Tele Grup, ISOC, TP-Link, ISC, NXDATA, RIPE NCC, Kentik, IPHOST, Flexoptix, DCN Europe, Salumanus, Neterra, RETN, Echo Technology Solutions, Chroot, Esphere, Global Radio System, VIVA Telecom, EXA Infrastructure și MikroTik, precum și susținătorilor: Euro-IX și Serviciul de Telecomunicații Speciale România.

Programul integral al conferinței și mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe http://www.ronog.ro.

 

Tag: RONOG, Interlan, NOG, network operators group, internet exchange, telecom conference, peering.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Direcția Marketing – marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.