

Inca din primele clipe de viata, bebelusii sunt nevoiti sa se adapteze unei schimbari radicale pentru ei, din siguranta si linistea pantecelui mamei, acestia trebuie sa se obisnuiasca cu lumea reala, in care sunt multe lumini, sunete si voci. Tocmai de aceea, la inceput, numai vocea mamei ii poate linisti.
Si cand vine vorba despre hranire, schimbarile sunt majore, indiferent ca acestia vor fi alaptati sau hraniti cu lapte praf. Cum sistemul digestiv al acestora abia acum se dezvolta astfel incat sa poata digera alimentele consumate de bebelusi, chiar daca initial este vorba numai despre lapte, uneori acestia pot ajunge sa sufere de constipatie. Aceasta situatie poate reprezenta un motiv important de stres pentru proaspetii parinti.
Pentru inceput este important sa se stie cu exactitate daca est vorba sau nu despre constipatie. De exemplu, in primele saptamani de viata, bebelusii alaptati cu lapte matern pot sta chiar si 6 zile fara sa aiba scaun, deoarece acest tip de lapte are un grad de asimilare foarte mare. In cazul laptelui praf insa prezenta cel putin a unui scaun pe zi este necesara.
De asemenea, parintii trebuie sa fie atenti si la consistenta pe care o are scaunul sau simptomele pe care le au bebelusii in momentul respectiv. Daca cei mici au gaze si dureri de burtica sau se chinuie atunci cant au scaun, cel mai probabil sunt constipati si ar trebui consultat medicul pediatru. Acesta este cel mai in masura sa faca recomandarile potrivite pentru a regla tranzitul intestinal al bebelusului.
Cu toate acestea, schimbarea formulei de lapte praf, mai ales folosirea uneia special conceputa impotriva constipatiei, poate fi un prim pas prin care parintii isi pot ajuta bebelusul pentru a nu mai suferi. Totodata, exercitiile pentru burtica pot fi si ele de mare ajutor pentru a stimula functiile intestinale, la fel cum poate ajuta si masajul la burtica.
Prin urmare, parintii pot completa tratamentul recomandat de medic cu astfel de exercitii, care in timp pot deveni o rutina pentru bebelus si chiar un motiv de distractie.
Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/close-up-photo-of-crying-baby-47090/
Digital Metrics SRL
AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.
AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Direcția Marketing – marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |