COD GALBEN: 23-05-2025 Intre 05:30 si 09:00 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Județul Suceava; COD GALBEN: 23-05-2025 Intre 05:20 si 06:30 se va semnala Descărcări electrice, averse care vor acumula 15...20 l/mp, intensificări ale vântului. in Zona joasă a județului Caraş-Severin, respectiv zona localităților, Județul Caraş-Severin, Județul Arad, Zona de munte a județului Timiş, respectiv zona de munte a localităților, Județul Timiş, Județul Hunedoara;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

În lupta sa împotriva fenomenului de rezistenţă a microorganismelor la tratamentele antimicrobiene, compania Romvac produce astăzi, ca fapt unic în România, imunoglobuline IgY specifice care au capacitatea de a acţiona ţintit asupra bacteriilor, virusurilor şi fungilor împotriva cărora au fost create. Astfel, Romvac este producătorul soluţiei buvabile cu anticorpi IgY anti bacteria Acinetobacter baumannii, extrem de periculoasă şi care se întâlneşte în unitățile de terapie intensivă, secțiile cu pacienți foarte grav bolnavi şi, foarte rar, în afara spitalelor.

 

Bacteria din sol şi ape cu rezistenţă la tratamente antimicrobiene

Acinetobacter baumannii este o bacterie ubicvitară în sol şi apele de suprafaţă, fiind frecvent izolată în industria alimentară a cărnii. Apare ocazional în microbiota flotantă a tegumentului. Supravieţuieşte mult în mediul de spital, fiind transmisă între pacienţi, fie prin intermediul personalului medical, fie ca urmare a unor manopere medicale, precum intubaţiile traheale sau cateterismele.

Rezistă pe suprafeţe umede, inclusiv pe echipamentele respiratorii de terapie intensivă şi pielea umană. Existenţa sa în spitale şi rezistenţa la numeroşi agenţi antimicrobieni îi asigură un loc important între agenţii infecţiilor nosocomiale.

 

 

O singură bacterie, dar cu multe localizări în organism

Acest agent patogen determină o varietate de infecţii, mai ales în secţiile de terapie intensivă. Deşi infecţiile respiratorii sunt cele mai frecvente, Acinetobacter baumannii poate provoca şi bacteriemii, infecţii ale pielii şi plăgilor deschise şi infecţii de tract urinar.

Există o serie de factori de risc care cresc predispoziţia de contactare a bacteriei: vârsta înaintată, boala pulmonară cronică, imunosupresia, procedurile chirurgicale, utilizarea antibioticelor, prezenţa tubului gastric sau a canulei endotraheale.

Un alt grup de pacienţi susceptibili la infecţie este cel al nou-născuţilor, factorii predispozanţi fiind greutatea redusă la naştere, ventilaţia mecanică şi terapia cu antibiotice.

Poate provoca meningite declanşate mai ales, după intervenţii neurochirurgicale sau traumatism cranian şi favorizate de menţinerea cateterului ventricular mai mult de 5 zile, precum şi de utilizarea excesivă a antibioticelor.

Infecţiile tractului urinar apar la pacienţii în vârstă, taraţi, purtători de sonde urinare, majoritatea pacienţi cu afecţiuni ale prostatei.

Bacteria mai poate determina endocardite la protezaţii valvular, peritonită la pacienţii cu dializă peritoneală şi infecţii oculare.

 

Anticorpi IgY Imunoinstant anti-Acinetobacter baumannii

Deoarece infecţia cu Acinetobacter baumanii are incidenţă mare în România transmiţându-se uşor de la o persoană la alta, prin contact direct sau prin contactul cu suprafețe contaminate, compania Romvac a elaborat terapia inovatoare cu imunoglobuline Y specifice care acţionează împotriva a 30 dintre cele mai periculoase microorganisme, printre care şi A. baumannii.

“Am creat soluţia Imunoinstant anti-Acinetobacter baumannii care se administrează oral şi care conţine anticorpi ce anihilează expres această bacterie, pentru a-i ajuta, prin acţiunea curativă, pe pacienţii care au contactat deja bacteria şi, prin acţiunea preventivă, pe cei care sunt expuşi la agentul patogen pentru a împiedica infectarea.”, susţine Dr. Viorica Chiurciu, director general al Companiei Romvac.

 

Acinetobacter baumannii - o bacterie periculoasă pentru bolnavi şi persoanele cu imunitate scăzută

 

Dr. Viorica Chiurciu, DVM, PhD - Director General al Romvac Company S.A.

 

Acinetobacter baumannii nu prezintă un pericol mare pentru persoanele tinere şi sănătoase ci pentru cele cu boli cronice sau vârstă înaintată. Dintre acestea, pacienţii cei mai expuşi la infecţia cu această bacterie sunt bolnavii de diabet şi cei cu boli de plămâni cronicizate, deoarece Acinetobacter este o bacterie oportunistă care atacă persoanele cu imunitate scăzută.

“Pentru pacienţii imunocompromişi, precum bolnavii cu patologii grave şi care sunt internați în spital, şi pentru cei care au montate dispozitive invazive, este important şi chiar crucial, în unele cazuri, să se asigure un spor imunitar pe lângă tratamentul medicamentos. De aceea, Romvac recomandă administrarea atât a soluţiei orale Imunoinstant anti-Acinetobacter baumannii, cât şi a pulberilor liofilizate polivalente cu imunoglobuline Y specific şi alte principii imunologic active care asigură imunitatea pasivă. Cu alte cuvinte, pacientul imunosupresat primeşte gata-pregătiţi anticorpii de care are nevoie.”, susţine Dr. Chiurciu.

 

 

Protocoalele terapeutice Imunoinstant – inovaţia oamenilor de ştiinţă de la Romvac

Romvac este singura companie medicală din România şi printre extrem de puţinele din lume, care produce Oul Hiperimun şi imunoglobulinele Y specifice în terapiile antimicrobiene. IgY sunt anticorpi de găină obţinuţi prin vaccinarea păsărilor cu un cumul de antigene, astfel încât acestea să producă imunoglobuline specifice împotriva a diferite bacterii, virusuri şi fungi.

 

Contact

Romvac Company S.A.

Cătălina Staicu

Șef Serviciu Marketing

0724 125 934

romvac@romvac.ro

https://imunoinstant.romvac.ro

 

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Direcția Marketing – marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.