Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Unii dintre cei mai populari influenceri din România, urmăriți în spațiul virtual de milioane de oameni, alături de talentați creatori de content pe TikTok vor participa la Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, care se va desfășura la Iași în perioada 2-6 iunie 2021.

 

House of influencers, powered by Raiffeisen Bank este una dintre marile suprize pregătite de organizatori pentru cei care vor lua parte la festivalul creatorilor.

 

Astfel, cei care vor fi prezenți la zilele RCW, primul mare eveniment cu public organizat în acest an în capitala Moldovei, prin sprijinul Palas și al Primăriei Municipiului Iași, îi vor putea întâlni pe: Alina Ceușan, Ana Morodan, Carmen Grebenișan, Codrina Apostol, Cristina Stănciulescu, Diana Cosmin, Ileana Badiu, Ioana Grama, Lorena, Mimimp, Noemi Meilman, Ovidiu Mureșanu.

 

Influencerii care și-au anunțat prezența la Iași vor putea fi întâlniți la Romanian Fashion Week, Architecture, Moldova Film Festival, Musicalling, VegFest, Visual Arts, House of influencers, Creative extra, festivaluri superbe dedicate creativității și artei, găzduite de Romanian Creative Week.

 

Pe lângă momentele inedite în care publicul îi va putea întâlni, la pas prin oraș, pe musafirii speciali ai House of influencers, invitații au dezvăluit și câteva lucruri de pe agenda lor pregătită pentru Iași. Astfel, în zilele de 4 iunie (orele 12.00-14.00) și 6 iunie (orele 11.00-13.00), curtea interioară a Palatului Culturii va fi gazda House of influencers, powered by Raiffeisen Bank, un cadru perfect în care participanții la eveniment vor putea interacționa cu vedetele lor preferate.

 

#InvataPeTikTok

 

Pasionații de comunicare și cei care vor să afle secretele creatorilor de content din online sunt așteptați, pe parcursul RCW, în colțul TikTok amplasat în Grădinile Palas, pentru challenge-urile zilei și multă distracție. TikTok este destinația de top pentru cele mai autentice și distractive videouri din online.

 

În colțul TikTok de la Iași vor putea fi întâlniți: @luanacodreanu, @haykym, @ninjagirldraws, @anagum, @dan_cadar, @sensy, @bettyshor, @invidiu.

 

Misiunea noastră este să încurajăm creativitatea și să aducem fericire în viețile oamenilor, chiar și-n cele mai neplăcute timpuri. Și nu ne oprim aici, programul nostru #InvataPeTikTok promovează educația de toate felurile - știință, sport, artă sau chiar gătit”, transmit organizatorii.

 

 

Despre invitații de la House of influencers:

 

Alina Ceușan este creator de conținut de top, antreprenor și una dintre cele mai relevante prezențe din online pe zona de fashion și beauty. Cu o comunitate de aproape 1 milion de followers pe Instagram, peste 300.000 de fani pe Facebook, peste 130.000 de subscriberi pe YouTube, Alina Ceușan a devenit în scurt timp un reper în onlineul din România.

 

Ana Morodan, celebritate, antreprenor și contesă digital, este unul din primele personaje care și-au construit marca personală în online, transformând-o apoi în locomotiva de imagine pentru business-urile ei. Contesa este printre foarte puținii «internet famous» care au reușit să își convertească celebritatea digitală în vedetă de televiziune.

 

Carmen Grebenișan este blogger și creatoare de conținut extrem de actual, cu o solidă comunitate de followeri care o urmăresc pentru sfaturile, părerile și recomandările ei din modă, beauty și lifestyle.

 

Codrina Apostol este analist politic de meserie și om de marketing, în prezent digital creator. Îi place să creadă că omul este cea mai bună carte. La fel este și ea și spune că fiecare filă din viața ei este scrisă zilnic cu dragoste și pasiune pe contul personal de Instagram.

 

Cristina Stanciulescu este jurnalist și blogger, care se adresează unei categorii de public pe care o numește #perennials, mai exact acelora care nu au vârstă sau care nu o iau în seamă. Își dorește ca publicul ei să fie unul care își trăiește viața cu intensitate și înțelegere în fiecare secundă, fiecare oră, fiecare an. 

 

Diana Cosmin este jurnalist de lifestyle cu experiență de peste 15 ani, actualmente curator de experiențe și povești pe FineSociety.ro.

 

Ileana Badiu este specialist în comunicare, cu peste 30 de ani de experiență în industria Marcom, dezvoltând și inițiind în cariera sa numeroase proiecte inovative și creând platforme de evenimente care au făcut istorie în industria BTL.

 

Ioana Grama a luat contact cu lumea bloggingului în 2013, fiind printre primele persoane care au setat trendul de social media influencers în România. Blogul ei s-a născut dintr-o joacă și mai mult o dorință de a-i inspira pe cei din jurul ei cu stilul său vestimentar și hobbyurile ei, însă, în timp s-a transformat într-un job făcut din pasiune.

 

Lorena și-a dorit să fie o voce pentru generația ei și pentru generațiile următoare. Ea a făcut liceul de actorie din București și ulterior s-a apucat de blogging. Însă, s-a regăsit mai mult în lumea vloggingului, pentru că acolo se putea exprima mai bine.

 

Mimimp, pe numele ei real Mihaela Pantea, este cu siguranță una dintre cele mai urmărite și influente personaje din online-ul românesc. S-a apucat de vlogging în urmă cu patru ani, pe vremea când studia actoria în Londra.

 

Noemi Meilman lucrează în zona de Creative PR de aproape 20 de ani. Este co-fondatoarea The PR station (alături de Adriana Chiper) și spune că scrie despre tot ce îi place pe blogul noemimeilman.com.

 

Ovidiu Mureșanu este un digital gentleman, fiind unul dintre primii creatori de conținut online din lifestyle-ul masculin românesc. Călător pasionat și mereu fascinat de lumea modei, Ovidiu este posesor al unui stil personal foarte bine definit, care l-a plasat mereu în topurile celor mai bine îmbrăcați bărbați din România.

 

 

Despre Romanian Creative Week:

Romanian Creative Week va transforma Iașiul, între 2 și 6 iunie 2021, în nucleul creativității din România, găzduind nume sonore din domenii precum modă, arhitectură, muzică, film, publicitate, new media, design industrial. RCW este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC) – singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înființată la Iași, în 2011, FEIPC a organizat până în prezent peste 50 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative românești.

 

Mai multe detalii despre RCW, pe www.romaniancreativeweek.ro și pe paginile noastre de Facebook și Instagram, precum și pe canalul nostru de YouTube.

 

Echipa Romanian Creative Week

presa@romaniancreativeweek.ro

 

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.