COD GALBEN: 30-10-2020 ora 13 Intre 31 octombrie, ora 02:00 - 31 o se va semnala zona Carpaților Meridionali și OrientaliFenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Agenția Executivă pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (EASME) și DG GROW în numele Comisiei Europene anunță încheierea programului „Abordarea strategică a cooperării sectoriale pentru aptitudini”.
Programul a avut obiectivul de a impulsiona dezvoltarea de competențe în ritmul noilor tehnologii, și a stabili și promova o nouă colaborare strategică și sustenabilă între actorii cheie - întreprinderi, asociații profesionale, instituții de cercetare, educație și instruire, autorități publice) din industria produselor textile, articole de îmbrăcăminte, pielărie și încălțăminte, care este una dintre industriile strategice din economie europeană.

Proiectul a debutat cu o serie de evenimente la Cluj, desfăşurate în baza parteneriatului cu Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca – prezentarea proiectului studenţilor din anii 1 şi 2, vizite în locaţiile potenţialilor angajatori (sediile firmelor Piera şi Jolidon), şi discuţii directe între student şi potenţialii angajatori din domeniu, precum şi prezentările unor tineri designeri, precum domnişoara Alexandra Grăjdeanu, care activează deja în domeniu au împărtăşit studenţilor din experienţa lor.

În contextul pandemiei globale de Coronavirus, cea de-a doua parte a evenimentelor din cadrul programului s-au desfăşurat prin intermediul programelor de videoconferinţa online şi a mijloacelor de transmitere ale informaţiei digitale, precum e-mail-urile directe, asigurând astfel continuitatea proiectului în cele mai bune condiţii.

Astfel, în parteneriat cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, a avut loc videoconferinţa online pe tema oportunităţilor de carieră în sectoarele textil, îmbrăcăminte, încălțăminte şi piele. În cadrul acesteia, au participat atât studenţii ai Facultăţii de Design Industrial și Managementul Afacerilor, cât şi elevi din partea Colegiului Tehnic Gheorghe Cartianu Piatra Neamţ, Colegul Tehnic Napoca Cluj-Napoca, Liceului Tehnologic ”Elisa Zamfirescu” Satu Mare şi reprezentanţi din partea Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Șimleu Silvaniei.

În cadrul evenimentului, invitaţii speciali – domnul Gheorghe Bostaca, din partea Asociaţiei Producătorilor de Piele şi Blana din România şi doamna Mihaela Ioniţă, co-fondator Mopiel Încălţăminte, au vorbit studenţilor despre experienţa lor, provocările pe care le pot întâlni în dezvoltarea unei cariere în acest sector de activitate, dar şi oportunităţile de care pot beneficia, intrând în una din cele mai mari industrii, la nivel internaţional.

 

Despre proiect

Sectoarele europene de textile, îmbrăcăminte, piele şi încălţăminte au o contribuţie decisivă la gradul de ocupare a forţei de muncă, adăugând valoare economiei europene. Cu o cifră de afaceri de peste 200 miliarde euro şi aproximativ 225.000 de companii, sectoarele TCLF au o forţă de muncă de 2,2 milioane, dintre care 66% sunt femei.

Proiectul "Abordarea strategică a cooperării sectoriale pentru aptitudini" este implementat la nivel pan-european. În cadrul sau, au avut loc deja o serie de vizite, întâlniri intre sectoarele de activitate şi conferinţe menite să contribuie la schimbarea imaginea sectorului textil ca mediu de lucru prosper, creşterea gradului de conştientizare cu privire la oportunităţile de muncă, eliminarea stereotipurilor domeniului promovând evoluţiile sale cele mai recente către digitalizare, robotică, sustenabilitate, internaţionalizare şi inovare şi totodată conectare instituţiilor educaţionale cu mediul industrial, oferind o şansă de colaborare şi practică în sectoarelor vizate. Industriile TCLF reprezintă operatori economici cheie în multe ţări europene, în special în Italia, Spania, Germania, Polonia şi Portugalia, exporturile extra-UE fiind la fel de importante precum piaţa internă UE.

 

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.