Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

 

 

CLCC reclamă închiderea abuzivă a unor unități economice ale membrilor săi și solicită Comitetului Național pentru Situații de Urgență, precum și tuturor autorităților cu atribuții în domeniu, să facă precizări clare și urgente privind interpretarea prevederilor Ordonanței militare nr. 2/21.03.2020.

CLCC aduce la cunoștința autorităților că activitatea unora dintre membrii săi (precum Xpress și Inmedio) este complet restricționată din cauza interpretării excesive de către anumite autorități de aplicare a legii a prevederilor Ordonanței militare 2/2020, care stipulează clar că vânzarea produselor alimentare face excepție de la suspendarea temporară a activităților de comercializare cu amănuntul.

Activitatea multor agenți economici este deja grav afectată, astfel încât considerăm inoportună și nemotivată legal închiderea magazinelor alimentare și de distribuție a presei din incinta supermarketurilor, mai ales în condițiile în care ministrul de interne a declarat că restricțiile se aplică doar unităților comerciale din incinta mall-urilor.

Precizăm că unitățile economice menționate mai sus, închise de Poliția Locală, se încadrează la excepția prevăzută de art. 2 alin. 1 al Ordonanței 2/2020, întrucât desfășoară activitate de comercializare a produselor alimentare. În plus, magazinele a căror activitate a fost suspendată temporar funcționează în baza autorizației eliberate de direcțiile sanitar-veterinare competente, autorizație obligatorie pentru magazinele care comercializează produse alimentare. Dovada îndeplinirii acestor condiții a fost și se probează, în fața organelor de control, cu certificatul constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, document ce se află afișat, la loc vizibil, pe perete, conform dispozițiilor legale în vigoare. 

CLCC consideră că, în această perioadă nesigură din punct de vedere social și economic, este nevoie de reglementări clare, precise, precum și de acțiuni de control menite să aducă un plus de siguranță, dar care nu exced prevederilor legale în vigoare și dreptului la informare a populației.

 

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.