20 ianuarie 2020 marchează cea de-a 30-a aniversare a invaziei militare și a masacrării civililor din orașul Baku, Azerbaidjan, de către forțele Armatei Sovietice. La 20 ianuarie 1990, ca răspuns la avântul mișcării de redobandire a independenței naționale, conducerea sovietică a ordonat unui corp de 26 000 de militari dotați cu echipament militar greu să asedieze orașul Baku, în cadrul unei operațiuni, denumită "Lovitura".

Rezultatul represiunii tiranice a condus la 147 de decese printre civili și la rănirea a circa 800 de persoane. Invazia a fost lansată la miezul nopții și a fost comisă cu o violență deosebită împotriva copiilor, a femeilor și a persoanelor în vârstă. Tragedia din 20 ianuarie a fost gravată în istoria Azerbaidjanului ca "Ianuarie Negru". Cu toate acestea, tragicul eveniment a reprezentat o pagină eroică în istoria luptei poporului azerbaidjan pentru libertate și independență. Această suprimare violentă a dus la sfârșitul unei guvernări sovietice de 70 de ani în Azerbaidjan și la restabilirea independenței sale naționale.

La acel moment, întreaga populație azerbaidjană din Armenia fusese expulzată cu forța din locurile de reședință permanentă. În încercarea de a-i elimina din Armenia, aproximativ 300 000 de azerbaidjeni au fost supuși torturii și persecuțiilor și forțați să se refugieze în Azerbaidjan. Acești azerbaidjeni strămutați forțat, deposedați de casele și adăposturile lor, s-au stabilit în principal în Baku și în suburbiile sale.

 Acest tip de politică ilegală și ostilă a autorităților armene a declanșat furie printre azerbaidjeni, precipitând protestul lor în masă împotriva poziției ambigue și neglijente a conducerii URSS în această privință. În perioada 1989-1990, sute de mii de oameni au organizat demonstrații în piața centrală (acum Piața Libertății) și pe străzile din Baku, protestând împotriva pretențiilor separatiste ale Armeniei de a rupe regiunea Nagorno-Karabah din Azerbaidjan și de a o atașa Armeniei. În data de 13 ianuarie 1990, cu ocazia desfășurării unui miting cu participare numeroasă la Baku, liderii opoziției din Azerbaidjan au cerut organizarea unui referendum privind separarea Azerbaidjanului de Uniunea Sovietică. Veștile despre uciderea și rănirea azerbaidjenilor de către armenii din Nagorno-Karabah, răspândite printre participanții la miting, au incitat și mai tare mulțimea.

Secretarul General al Partidului Comunist al URSS, Mihail Gorbaciov, a folosit tulburările și revoltele din Baku pentru a justifica intervenția armatei sovietice în oraș. Contingentul militar trimis la Baku a constat în principal din soldați care au fost detașați anterior în Afganistan, precum și din rezerviști, unii de origine armeană, înrolați din regiunea Stavroplol din Rusia pentru o scurtă perioadă în ianuarie 1990. Înainte de a fi trimiși la Baku, li s-a spus că radicali islamici și mojahezi au acaparat puterea în oraș, iar soldații sovietici trebuie să protejeze drepturile presupuse a fi încălcate ale armenilor.

Trupele au intrat în Baku fără a informa populația locală despre starea de excepție și regulile sale. Mai mult, în ajunul asaltului, forțele speciale ale armatei sovietice au atacat clădirea televiziunii de stat din Baku, sistând emisia posturilor radio și TV naționale, pentru a împiedica transmiterea știrilor către comunitatea locală și internațională. Astfel, populația nu a avut acces la informația cu privire la intrarea trupelor sovietice în oraș. Știrile oficiale privind invazia au fost difuzate pe 20 ianuarie 1990, la ora 05:30, adică după ce zeci de cetățeni au fost deja uciși sau răniți pe străzile din Baku.

Neanunțarea stării de urgență înainte de incursiune nu poate fi justificată nici de necesități militare, nici prin protejarea vieții soldaților. Prevenirea populației ar fi putut să elibereze străzile de civili pașnici și să le salveze viața. În schimb, armata sovietică a atacat capitala Republicii Sovietice ca și cum ar fi fost o redută inamică, ce trebuia să fie luată prin surprindere și reprimată cu cruzime extremă. Indiferent de anunțarea sau neanunțarea invaziei, ofensiva militară asupra unui oraș civil, utilizând echipament militar greu și folosirea violenței împotriva propriilor cetățeni civili de către trupele armatei, nu poate fi justificată în niciun caz. Tancurile și transportoarele blindate zdrobeau vehiculele civile și medicale cu oameni inăuntru. Furnizarea electricității către spitale a fost întreruptă pentru a împiedica asistența medicală pentru răniți.
Raportul Human Rights Watch privind "Ianuarie Negru în Azerbaidjan" a declarat: „Într-adevăr, violența folosită de armata sovietică în noaptea de 19-20 ianuarie a fost atât de disproporționată față de rezistența opusa de azerbaijeni, astfel încât a constituit un exercițiu de represiune colectivă”.

Chiar dacă poporul azerbaidjan a suferit pierderi mari în urma tragediei din 20 ianuarie 1990, mândria și demnitatea sa au rămas neclintite. “Ianuarie Negru” a reprezentat un punct de cotitură în istoria Azerbaidjanului și s-a dovedit a fi o manifestare vie a vitejiei și a determinării poporului său de a-și apăra identitatea națională. Pentru a comemora azerbaidjenii care și-au pierdut eroic viața în această tragedie, în cel mai înalt punct al capitalei Baku a fost inaugurată "Aleea martirilor". Oamenii din întreaga țară viziteaza aleea pentru a aduce un omagiu victimelor acelor evenimente, care au deschis drumul spre independența și prosperitatea Republicii Azerbaidjan de astăzi.

În fiecare an, la 20 ianuarie, Ambasada Republicii Azerbaidjan din România organizează o ceremonie de comemorare a aniversării "Ianuarie Negru " și aduce un omagiu victimelor luptei pentru suveranitate, independență și integritate teritorială a Azerbaidjanului.

Dr. Huseyn N. Najafov,

Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar

a Republicii Azerbaidjan în România