COD GALBEN: 27-01-2020 Intre 07:00 si 08:00 se va semnala ploaie care izolat favorizează depuneri de polei in Județul Arad, Județul Timiş; COD GALBEN: 27-01-2020 Intre 06:35 si 08:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Buzău, Județul Călăraşi; COD GALBEN: 27-01-2020 Intre 06:30 si 09:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m in Județul Covasna, Județul Braşov, Județul Harghita; COD GALBEN: 27-01-2020 Intre 05:00 si 10:00 se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Constanta, Județul Tulcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

 

 

15 ianuarie 2020, București  - Primarul Tudorache, în campanie electorală, aduce încă o dată acuze nefondate IRIDEX

Cu privire la campania furibundă și din ce în ce mai disperată pe care dl. primar al Sectorului 1 și-o lansează pe subiectul predilect dânsului, subiect pentru care colegii îl induc în eroare că va câștiga un nou mandat dacă defăimează IRIDEX și activitatea depozitului Chiajna, prezentându-se astfel că un ,,luptător” vajnic în apărarea cetățenilor sectorului 1, pentru o corectă informare a cetățenilor și autorităților, facem câteva precizări relevante.

Primăria Municipiului București este singură instituție care are obligația legală și exclusivă pentru eliminarea deșeurilor în Capitală!

IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT SRL este doar un PRESTATOR ales de Primăria Municipiului București pentru realizarea Depozitului și a exploatării lui, în urmă unei licitații organizate în 1999.

Deci, depozitul de deșeuri este un obiectiv strategic, de importantă majoră în eliminarea deșeurilor, deșeuri produse zilnic de cetățenii din Capitală. La momentul când se va atinge capacitatea proiectată de depozitare, conform contractului încheiat, Primăria Municipiului București va prelua în întregime, în proprietate și administrare, tot amplasamentul depozitului și instalațiile aferente, de la IRIDEX.

Ca urmare, activitatea de depozitare este încredințată de Primăria Municipiului București, IRIDEX, în baza unui contract, ca rezultat al procedurii de licitație organizată de această instituție.

Suprafața Depozitului și locația au fost desemnate de Primăria Municipiului București prin PUZ-ul aprobat prin HCGMB nr. 187/05.08.1999, act administrativ ce nu a fost contestat, a intrat în circuitul civil şi şi-a produs efectele. IRIDEX avea obligația că în perimetrul prevăzut de PUZ să proiecteze, să construiască și să opereze un depozit care să poată cuprinde un volum de deșeuri de 4 500 000 mc, adică 225 000 t/an, timp de 20 de ani.

În lumina acestor argumente, precizăm că:

-          NU s-a depășit cu niciun metru pătrat suprafața pusă la dispoziție, conform PUZ, adică 317 500 mp (31,75 ha)

-  Depozitul este un depozit conform, ecologic, care respectă prevederile tuturor normelor legale, și care are o capacitate proiectate de 4 500 000 mc, pe o suprafață de depozitare de 247 000 mp (24,70 ha, adică mai mică decât suprafață alocată prin PUZ).

Încă de la începutul construirii depozitului, (în anii 1999 – 2000) IRIDEX a identificat deținătorii terenului din perimetrul alocat prin PUZ și s-a ocupat de concesionarea/cumpărarea de la proprietarii terenului a suprafețelor necesare, pentru a urgenta construirea depozitului și pentru a degreva PMB de sarcina achiziționării acestora, prin proceduri greoaie și de durată. Reamintim că la acel moment, Capitala și județul Ilfov se confruntau cu o situație critică, toate terenurile virane fiind acoperite de gunoaie.

Atunci când capacitatea proiectată a depozitului se va epuiza complet, se vor transfera la Primăria Municipiului București toate instalațiile și suprafețele, inclusiv cele cumpărate de IRIDEX. Până la această dată, nu s-au depășit cantitățile contractate și proiectate pentru depozitare.

La expirarea celor 20 ani, dacă nu s-au depozitat cantitățile contractate, Primăria Municipiului București, a putut prelungi contractul până la atingerea cantității proiectate și stabilite în mod legal și contractual.

Necesitatea continuării activității până la atingerea capacității proiectate este impusă de:

Ø  Necesitatea asigurării fondurilor pentru închiderea depozitului. Până la această dată s-au închis mai mult de 180 000 mp, ceea ce înseamnă cca. 80% din suprafață;

Ø  Până la această dată nu este asigurată o alternativă la acest obiectiv, deci necesitatea de eliminare prin depozitare este mai actuală că oricând.

De 4 ani, în scopul obținerii unui nou mandat de primar, dl. Tudorache aduce învinuiri imaginare IRIDEX, invocând, fără dovezi, presupuse „grave lipsuri în desfășurarea activității” și uzând de funcția ce o deține, a intervenit la toate autoritățile pentru închiderea acestui depozit, considerând că acest subiect este „cheia” în câștigarea unui (eventual) nou mandat.

Trebuie să arătăm că:

  • Depozitul a fost și este exploatat după cele mai bune practici și este singurul depozit din România, care odată cu atingerea capacității de depozitare pe zone și celule, s-a și închis, în mod corect și legal, respectând cerințele și exigențele de mediu.
  • Este singurul depozit din țară unde întreg sistemul de captare, transport și ardere a  gazului de depozit are întregul traseu sigilat și monitorizat de Garda Națională de Mediu.
  • Este singurul depozit din țară care a implementat cerințele legale privind utilizarea gazului de depozit pentru producerea de energie termică și electrică, respectând astfel principiile de bază ale conceptului de Economie Circulară.
  • Este singurul depozit din țară în care se face monitorizarea permanentă a emisiilor la instalațiile de ardere a gazului și a emisiilor din corpul depozitului, deși aceste lucruri nu sunt impuse nici de legislația românească și nici de cea europeană.
  • Este singurul depozit din țară care a luat măsuri suplimentare prevederilor legale pentru acest tip de activitate, acoperind rezervoarele de levigat și montând filtre de cărbune activ la instalațiile de epurare cu osmoză inversă.
  • IRIDEX este singura societate din țară și din Europa care a montat instalații pentru măsurarea calității aerului, respectiv a concentrației de hidrogen sulfurat, în cartierele unde au fost sesizări ale disconfortului presupus ca fiind din cauza acestui compus chimic.

Toate măsurătorile care s-au făcut și se fac în continuare au arătat că afirmațiile și acuzele dlui. primar Tudorache sunt neadevărate.  Expertiza de mediu efectuată la solicitarea Primăriei Sectorului 1, în procesul intentat de primar împotriva IRIDEX, încuviințată de instanță, confirmă încă o dată  - așa cum au confirmat și precedentele 4 studii de dispersie, dar și măsurătorile realizate de laboratoare de prestigiu, respectiv măsurători realizate chiar de IGSU - că depozitul nu are niciun fel de influență negativă asupra calității aerului și nici asupra sănătății populației.

Menționăm, de asemenea, că IRIDEX a montat din fonduri proprii o instalație care monitorizează permanent concentrația de hidrogen sulfurat în cartierul Bucureștii Noi, de mai bine de 6 luni. Toate rezultatele arată că valorile concentrației de H2S sunt sub limita impusă de legislație pentru acest compus chimic.

Dorim să arătăm că dl. primar, deși este perfect conștient de faptul că Depozitul este un obiectiv de importanță strategică pentru Primăria Municipiului București, prin comportamentul său, induce opiniei publice ideea că acest depozit înseamnă IRIDEX, cu toate că IRIDEX este doar un prestator de servicii, nicidecum proprietar al depozitului și nici al deșeurilor depozitate acolo! Singurul proprietar al depozitului și, implicit al deșeurilor de acolo, este PMB!

Dl. primar știe că depozitul nu are niciun efect negativ asupra sănătății populației și știe că sunt pe deplin respectate toate prevederile legislației și exigențele acesteia, acesta fiind și motivul principal pentru care nu a dat niciodată curs invitației IRIDEX de a-și numi un reprezentant permanent al Primăriei sector 1 pentru a urmări modul de desfășurare a activității. Dacă ar fi avut un reprezentant în cadrul depozitului ar fi putut să confirme în timp real că toată activitatea depozitului este corectă și în perfectă legalitate.

Dl. primar a promis încă de acum 3 ani că va monta instalații pentru măsurarea calității aerului în toate punctele în care cetățenii reclamau presupuse nereguli, dar nu a făcut-o, întrucât cunoștea realitatea, aceea că măsurătorile sunt în parametrii legali. Costul instalațiilor de monitorizare ar fi fost, dealtfel, incomparabil mai mic decât costurile pentru procese și apariții media în care blamează activitatea IRIDEX. Dl. primar speră ca tot acest „circ mediatic” să îi aducă voturi și un nou mandat. „Spectacolul” este, probabil, întreținut din banii contribuabililor sectorului 1 și în detrimentul acestora.

În 4 ani de mandat, cu aceeași insistență și perseverență ca cele folosite împotriva IRIDEX, ar fi avut posibilitatea de a realiza o alternativă reală la depozitul în discuție.

În final este de menționat că, la presiunea dlui primar, s-a format o Comisie la nivelul instituției Prefectului București care să analizeze situația depozitului operat de IRIDEX. Am solicitat, la vremea respectivă, atât Ministerului Mediului cât și instituției Prefectului, ca această Comisie să își desfășoare activitatea la depozitul de la Chiajna, pentru a fi la curent în  mod direct, constant și nemijlocit cu activitățile de zi cu zi ale depozitului de deșeuri. Nici în acest moment, după aproape doi ani, Comisia respectivă (despre componența căreia încă nu există informații publice) nu a vizitat niciodată amplasamentul depozitului, preferând, ca și dl primar, analiza formală a documentelor, din  birou.

Niciodată în aproape 4 ani, dl. primar nu și-a asumat responsabilitatea de a veni la depozitul de deșeuri municipale, ca un adevărat lider al celei mai puternice comunități din  București, preferând doar să treacă în viteza mașinii, fără să discute cu reprezentanții firmei, să analizeze situația și să decidă, dacă ar fi fost cazul, eventuale soluții la eventuale probleme.

Dar, în același timp, a participat activ și foarte bine mediatizat, direct sau prin reprezentanți docili, la toate protestele organizate tendențios împotriva IRIDEX, chiar dacă acestea au fost patronate chiar de adversarii săi politici!

Dorim să precizăm că, în fapt, acțiunile dlui primar sunt contrare oricărei comportări a unui edil responsabil. Domnia sa a deturnat cu cinism buna credință a cetățenilor care cereau eliminarea focarelor de depozitare a gunoaiele strânse în mod ilegal în sector,îndreptând-o în mod fals, împotriva IRIDEX.

Apelul și strângerea propriu-zisă de semnături s-au făcut pentru eradicarea și curățenia unor zone insalubre, 19 la număr, ce erau în sarcina Primăriei sector 1. Dl. primar, prin apariții la TV și prin declarațiile date a indus opiniei publice ideea că disconforul reclamat se datorează exclusiv depozitului administrat de IRIDEX și a precizat fără dubiu că semnăturile au fost date pentru închiderea „gropii de gunoi IRIDEX”, afirmație lipsită de orice sâmbure de adevăr! 

Nici apelul către cetățeni prin care se solicită sprijin în eliminarea gropilor de gunoi din sector și nici tabelele de semnături nu se referă la depozitul administrat de IRIDEX ( „Groapă de gunoi IRIDEX” , așa cum îi place dlui primar să spună).

De altfel,  depozitul administrat de IRIDEX este singurul depozit care funcționează legal și autorizat în zona de Nord-Vest a Capitalei!

Prin această acțiune, primarul sabotează însăși rolul Primăriei Municipiului București, dar mai ales sabotează siguranța cetățenilor sectorului 1, care nu au în acest moment nicio alternativă din punct de vedere al eliminării deșeurilor. Dacă eliminarea prin depozitare ar fi fost toxică și nocivă sănătății populației, atunci această metodă de eliminare nu ar fi nici legiferată și nici permisă de autorități.

 

Cât privește ultima afirmație a dlui primar, referitoare la suprafața de 5,2 ha de teren pe care s-au depozitat deșeuri, precizăm că această suprafață este cuprinsă în PUZ și a făcut obiectul primelor celule din cadrul depozitului. Conform Autorizației de Construcție eliberată de Primăria Municipiului București încă din 1999, cele 5,2 ha sunt incluse în suprafața alocată depozitului. Această chestiune este analizată în prezent de instanța de judecată, care va decide, la un moment dat, după analizarea tuturor argumentelor și documentelor, cine are  dreptul de proprietate asupra acelei suprafețe de teren și cum a fost utilizată ea de-a lungul timpului. Nici această suprafață, nici drumul de acces la depozit, denumit generic „Drumul Rudeni - Chitila”, nu sunt înregistrate în evidențele cadastrului, nici la București, nici la Chitila și nici la Chiajna. Suprafață respectivă de teren va deveni proprietatea Primăriei Municipiului București, la momentul epuizării integrale a capacității depozitului.

 

Despre Iridex: Iridex este unul din pionerii industriilor conexe protecției mediului din România, operând în acest domeniu încă de la înființare, în anul 1991. Iridex are o experiență de peste 25 de ani în domeniul protecției mediului, managementului deșeurilor municipale, a construcției și operării de centre de management integrat a deșeurilor. Prin ceea ce face, Iridex urmărește protejarea mediul înconjurător, eliminând risipa de resurse - oricare ar fi ele –contribuind, astfel, la atingerea obiectivului european de #zero waste# și implementarea principiilor economiei circulare.

 

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.