Timpul de așteptare al clienților se reduce la jumătate. Noul "Centru Relații Clienți" Apa Nova, prietenos și digitalizat

 •  Business OTS
5250 afişări

Apa Nova București (ANB) a deschis, joi, 12 octombrie, noul său "Centru Relații Clienti". Aflat pe strada Dinu Vintilă nr. 11, (clădirea Euro Tower, parter) și situat într-un spațiu modern, atât prin facilitățile oferite, cât și prin design, acesta include atât serviciul de casierie, cât și pe cel de servire clienți și va funcționa cu un program extins, de luni până vineri între orele 7.30 și 19.30.

7fc6d350-2207-4d67-9931-a4b69a029a94

Centrul dispune de cele mai noi facilități digitale în materie de servire clienți și este dezvoltat după conceptul 'one stop shop', fapt ce va face posibilă reducerea la jumătate a timpilor de așteptare și de răspuns la solicitările oamenilor.

Prezent la lansare, Jorj Mădălin Mihailovici, Director General Apa Nova București, a declarat: 'Noul Centru Relații Clienti' al Apa Nova București reprezintă o responsabilitate către clienși și angajați, este trecerea în secolul 21. Totul este la nivelul ultimelor tehnologii și este dezvotat pe conceptul ' one stop shop', mai precis orice are nevoie clientul se rezolvă o singură dată. Centrul devine interfața cheie între companie și clienții noștri, iar prin creșterea standardelor de calitate, introduse cu această ocazie, ne dorim creșterea gradului de confort, siguranță și satisfacție a tuturor clienților ANB, existenți și potențiali.'

La rândul său, Andrei Hoștiuc, Director Departament Calitate, Sănătate și Mediu Apa Nova spune că noul centru a luat în calcul trei vectori importanți și anume siguranță, confort și satisfacția clienților.' Ne aflăm într-o clădire nouă, sigură din toate punctele de vedere. Al doilea vector este cel al inovației. Nu putem decât să ne ocupăm de ultimele noutăți ale tehnicii. Tot ce se află astăzi aici implică foatre multe aplicații și softuri, astfel încât relația dintre client și cel care deservește clientul, angajatul Apa Nova, are în spate toate procesele automatizate. Practic, sunt niște relații digitale. Al treilea lucru important este respectul pe care vrem să-l arătăm pentru clienți, astfel încât să se simtă bine, să se simtă ca acasă atunci când vin aici'.

Structurat pe 5 zone distincte — "Receptie", "Casierie", "Consultanță", "Contractare" și "Zona de întâlnire" — noul Centru Relații Clienți ANB va oferi, de asemenea, posibilitatea reducerii timpului de intervenție al echipelor tehnice: de la 24 ore la 6 ore (de la vizita clientului) și a timpului de încheiere a contractelor de la 3 zile la 30 de minute, dacă documentația depusă este completă. De asemenea, timpul de prelevare a probelor de apă din alte surse, pentru analiza calității se reduce cu 24 ore.

Detalii despre cum va funcționa efectiv noul Centru a oferit Mihai Savin, Director General Adjunc Apa Nova. 'Conceptul este gândit astfel încât niciun client să nu facă mai mult de doi metri în acest sediu fără să fie preluat de cineva. Noi avem și call centerul propriu, pentru a evita blocajele de comunicare. Angajații de la call center au obligația ca în cel mult 30 de secunde să vorbească efectiv cu cel care a sunat. Atunci când este un aflux foarte mare de apeluri telefonice, angajații call centerului au obligația ca în maximum zece minute de la apelul unui client să îl sune și să vorbească efectiv cu el. Avem indicatori de performanță, pentru că cei mai mulți clienți trebuie să vorbească efectiv cu cineva, nu cu un robot.

Este o aplicație pe care noi am botezat-o generic 'taxi', pentru că are un principiu simplu de funcționare, ca la o comandă de taxi. Orice contact pe care-l avem cu clienții, prin care se dorește o intervenție, este transmisă informatic, iar aplicația știe să plaseze toate echipajele noastre în zona cu probabilitatea cea mai mare de apariție a unei sesizări, pe baza datelor statistice. Principiul a fost de plasare a responsabilității direct la echipele de intervenție, fără implicarea unor șefi sau a unor dispeceri. Din momentul în care clientul apelează, aplicația transmite imediat și plasează comanda la cel mai apropiat echipaj. Performanța a ajuns la intervenții în șapte minute, în București, astfel încât am ajuns înaintea echipajelor de la alte companii sau de la instituțiile publice. Sunt situații în care ar fi putut să ajungă Poliția Locală. De exemplu, poate fi semnalată o groapă în asfalt, care necesită intervenția imediată, pentru a fi semnalizată. Nu sunt situații care țin neapărat de Apa Nova, dar intervenim, astfel încât să evităm orice posibil incident sau accident. Ideea este să prevenim agravarea situației. Viteza de reacție este punctul forte al acestei noi aplicații'.

Odată cu lansarea noului Centru Relații Clienti, vechea locatie a casieriei din strada Aristide Demetriade nr. 2 va fi închisă, toți clientii și potențialii clienți ai Apa Nova București, fiind invitați și așteptați la noua locație.

Etichete:
Trimite-ne comunicatul tau

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Business OTS

Cele mai citite din Business OTS

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe