Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:




'Tradiţiile naţionale de producere a vinurilor de casă sunt o moştenire pe care o preţuim şi o susţinem. Această campanie este unul dintre demersurile noastre de a încuraja producerea vinului de casă din must de calitate superioară şi, totodată, de a forma prima comunitate a micilor producători de vin de casă din România', a spus Ana Necşulescu, Marketing Manager Jidvei.




An de an, numărul celor care au ales mustul provenit din strugurii de pe Valea Târnavelor a crescut. Peste 3.000 de gospodari din 12 judeţe au comandat, în anul 2016, must de la Jidvei şi au beneficiat de sfaturile specialiştilor pentru producerea unui vin de casă bun şi natural. Mai mult, cele mai bune vinuri produse în gospodăriile oamenilor au fost premiate în cadrul unui concurs jurizat de către unii dintre cei mai renumiţi degustători din ţară.



'Oamenii îşi doresc să facă vinul în propria lor casă, iar aceasta este o bună oportunitate de a avea cele mai bune condiţii. După procesul de limpezire, în urma căruia impurităţile din atmosferă sunt eliminate, se obţine un must cu o uşoară opalescenţă necesară pentru procesul de fermentaţie alcoolică', a spus Ioan Buia, Director de Vinificaţie la Jidvei.

Compania Jidvei pune la dispoziţia gospodarilor must din soiurile Fetească Regală cu Muscat Ottonel şi Sauvignon Blanc, calitatea acestuia fiind garantată prin Declaraţia de conformitate ce însoţeşte orice livrare. Cantitatea minimă care poate fi comandată este de 100 de kg, urmând ca după recoltarea strugurilor, cantităţile de must comandate să fie livrate, în condiţii optime, în localităţi din judeţele Alba, Sibiu, Mureş, Cluj, Braşov, Hunedoara, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Vâlcea, Harghita, Covasna şi Prahova (până la Comarnic).




Perioada de preluare a comenzilor este 10 august - 1 septembrie 2017, comenzile putându-se realiza telefonic, la numărul 0755.70.60.00 (apel cu tarif normal), prin completarea formularului de pe site-ul www.mustdejidvei.ro, sau prin completarea formularului de comandă distribuit în localităţile din cele 12 judeţe şi retransmiterea gratuită a acestuia prin Poşta Română.

Despre Jidvei



Grupul Jidvei (www.jidvei.ro), cel mai mare producător de vin din România, deţine cea mai mare plantaţie viticolă din ţară şi cea mai mare podgorie din Europa cu proprietar unic, având 2.500 de hectare de vie şi crame dotate cu cele mai performante echipamente, situate la Jidvei, Tăuni, Blaj şi Bălcaciu.



În zona DOC 'TÂRNAVE' - sub denumirea JIDVEI, se produc unele dintre cele mai apreciate vinuri şi spumante româneşti, calitatea acestora fiind confirmată an de an de medaliile obţinute la competiţii internaţionale. Vinurile de Jidvei au fost distinse în ultimii ani cu peste 200 de medalii în cadrul celor mai prestigioase concursuri de profil din lume.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.