BURGERFEST 2017 - Programul festivalului și regulile de acces

 •  Business OTS
2471 afişări

Cea de-a treia ediție a festivalului BURGERFEST își deschide porțile vineri, 19 mai, la Verde Stop (pe strada Barbu Văcărescu 162-164 din Capitală). Vor fi trei zile de festin, cu zeci de sortimente de burgeri, într-o atmosferă plăcută, de relaxare la iarbă verde, cu activități pentru cei mari și pentru cei mici și bineînțeles, muzică bună.

2aea8c70-6f3f-41b9-b817-5f638f2951a7

Programul festivalului se prezintă astfel:

VINERI, 19 mai
17:00 — ACCES
20:45 — 21:45 — concert GRIMUS

SÂMBĂTĂ, 20 mai
12:00 — ACCES
12:30 — 19:00 — concurs CEL MAI BUN BURGER pentru bucătari amatori
19:45 — 20:30 — concert ROA
21:00 — 21:45 — concert VIȚA DE VIE

DUMINICĂ, 21 mai
12:00 — ACCES
12:30 — 18:30 — concurs CEL MAI BUN BURGER dedicat profesioniștilor
18:30 — 19:30 — festivitate de premiere CEL MAI BUN BURGER
19:45 — 20:30 — Concert ZOB
21:00 — 21:45 — concert ROBIN AND THE BACKSTABBERS

Așadar ziua de vineri este rezervată degustării burgerilor, iar seara este programat un concert Grimus. Sâmbătă începem activitățile de la prânz, iar la ora 12:30 debutează întrecerea bucătarilor amatori. Seara, pe scena festivalului vor urca ROA și VIȚA DE VIE. Duminică, porțile se deschid la ora 12, iar la 12:30 începe competiția restaurantelor pentru titlul de CEL MAI BUN BURGER al acestei ediții a festivalului. la 18:30 este programată festivitatea de premiere, iar festivalul se încheie cu două concerte, susținute de ZOB, respectiv ROBIN AND THE BACKSTABBERS.

BURGERFEST 2017 își îmbie publicul cu peste 50 de sortimente de burgeri, unii pregătiți după rețete tradiționale, alții surpinzători și inovatori — de la 'clasicii' cu vită Black Angus la cei atipici, gătiți cu rață, miel sau capră până la combinații suprinzătoare, cu brânză, hummus, avocado sau fructe de mare. La festivalul burgerilor vor fi prezente peste 25 de restaurante din întreaga țară — din București, dar și din orașe precum Brașov, Cluj-Napoca, Râmnicu-Vâlcea și Târgu Mureș.
Pentru ca participanții să poată gusta cât mai multe feluri, atât burgerii, cât și prețurile lor vor fi mai mici. Astfel, ei vor cântări circa 200 de grame.

Pe lângă atracțiile oferite de specificul festivalului, unul dintre ingredientele de bază ale BURGERFEST este atmosfera agreabilă, creată de un public minunat. Pentru ca experiența să fie și de această dată una foarte plăcută, organizatorii aduc la cunoștința publicului câteva informații utile:

—Accesul se face pe baza biletului valid, o singură dată, iar participanții vor primi câte o brățară (valabilă o zi în cazul biletelor de o zi, sau pe toată durata festivalului, în cazul abonamentelor);

—La intrare vor fi disponibile bilete și abonamente (doar vineri) în puncte de vânzare autorizate de către organizatori. Vânzarea și cumpărarea de bilete în afara acestor puncte nu este permisă;

—Accesul este gratuit pentru copiii sub 12 ani însoțiți de către unul dintre părinți (posesor de bilet valid);

—Cățeii sunt bine-veniți la festival, în măsura în care nu îi deranjează pe cei din jur;
—Este permis accesul cu aparate foto-video;
—Accesul cu sticle, conserve, mâncare sau băuturi de orice fel, artificii, arme, lanțuri, substanțe interzise prin lege, obiecte periculoase, nu este permis, iar organizatorul nu va stoca sau păzi asemenea lucruri;
—Accesul cu bicicleta în perimetrul festivalului nu este permis. Organizatorii vor asigura o parcare de biciclete, însă e necesar să vă aduceți propriul antifurt;
—Pentru confortul publicului, organizatorii vor limita accesul la cel mult 5.000 de persoane în același timp, în zona de festival;
—Organizatorii NU asigură locuri de parcare, drept urmare publicul este rugat ca, în măsura în care este posibil, să folosească mijloacele de transport în comun.
—Accesul se încheie la ora 22, în toate cele trei zile de festival.

BURGERFEST 2017 se desfășoară între 19 și 21 mai, în București, la Verde Stop, pe strada Barbu Văcărescu 162 — 164. Prețurile biletelor sunt de 17 lei pentru tichetele de o zi sau 45 de lei pentru abonamentele ce permit accesul la toate cele trei zile de festival.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua IaBilet.ro (Magazinul Muzica, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Agențiile Perfect Tour, standul de bilete de la stația de metrou Unirii, lângă casa de bilete Metrorex, magazinele Uman și IQ BOX, pe terminalele self-service ZebraPay din toată țara, la Hard Rock Cafe), precum și în zilele de festival, la intrare și pe aplicațiile de IOS și Android IaBilet.

BURGERFEST este un eveniment prezentat de Lidl, susținut de Silva, sponsorizat de UPC, Leerdammer, Green Cola, Tomi si Jack Daniel's. Festivalul este organizat de Mixtopia — LIVEPRO Events.

BURGERFEST este un festival responsabil fata de mediul inconjurator. In acest an, alaturi de ASOCIATIA PLANETA VERDE, va implementa un sistem de colectare a deseurilor pentru a deservi publicul participant.

Powered by Kiss FM

Facebook: https://www.facebook.com/BurgerFestival/
Web: burgerfest.ro
RSPV: https://www.facebook.com/events/1298285500259924/

Etichete:
Trimite-ne comunicatul tau

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Business OTS

Cele mai citite din Business OTS

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe