Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:




Studiul privind calitatea măslinelor face parte din Campania Naţională de Informare şi Educare: 'Să învăţăm să înţelegem eticheta!'. Prin această campanie, experţii Asociaţiei Pro Consumatori (APC) îşi propun să-i înveţe pe consumatori să înţeleagă eticheta produselor astfel încât aceştia să facă achiziţii în cunoştinţă de cauză. Totodată, Asociaţia Pro Consumatori (APC) îşi doreşte să promoveze un stil de viaţă sănătos şi să tragă un semnal de alarmă în privinţa unor produse cu o încărcătură chimică mare şi care prezintă un risc ridicat asupra sănătăţii consumatorilor.

 

Asociaţia Pro Consumatori (APC) a analizat, în ultima decadă a lunii aprilie anul curent, 20 de sortimente de măsline comercializate în sistem vrac sau ambalate în recipiente din sticlă sau tablă.





Cel puţin pentru zona mediteraneană, măslinul intră, alături de grâu şi viţa de vie, în venerata şi nobila triadă alimentară pe care a preluat-o şi creştinismul şi în jurul căreia au fost edificate semnificaţii şi ritualuri fundamentale pentru viaţa credincioşilor. Specie vegetală aproape misterioasă, măslinul hrăneşte oameni şi alte fiinţe cu fructele sale atât de neobişnuite în dulcea lume a fructelor. Măslinii sunt strâns legaţi de condiţiile de viaţă relativ aspre ale reliefului uscat şi calcaros din bazinul mediteranean, cu veri toride, şi nu cedează tentativelor de aclimatizare departe de apele mărilor şi acolo unde iernile nu sunt blânde. Chiar dacă, în cursul secolelor, au părut să se împace şi cu alte condiţii de viaţă, pe termen lung şi-au dovedit sensibilitatea proverbială la frig, pierind în masă în vreo iarnă geroasă, aşa cum s-a întâmplat în anul 1956 cu întinse livezi de măslini ce se dezvoltaseră în deceniile anterioare ceva mai la nord de limita ariei lor fireşti de cultură în Europa. Totuşi, începând chiar de câteva secole, s-a produs o răspândire a măslinului şi pe alte continente (în cele două Americi, în sudul Africii, în Australia şi Noua Zeelandă).





Ţările europene continuă să fie principalele surse ale producţiei de măsline şi ale uleiului de măsline (pentru care se foloseşte circa 90% din producţia de fructe). Atât fructele, cât şi uleiul se bucură de o tot mai mare atenţie din partea consumatorilor, motiv pentru care eforturile de creştere a producţiei de măsline au antrenat întinderea suprafeţelor cultivate cu măslini (eforturile Spaniei în această privinţă i-au asigurat poziţia de frunte în rândul producătorilor lumii), ameliorarea varietăţilor şi a soiurilor, perfecţionarea metodelor de preparare. În acest iureş, multă imaginaţie merge şi în direcţia perfecţionării tehnicilor de falsificare, pentru a asigura o cerere în continuă creştere, venită în mare măsură de la consumatorii nefamiliarizaţi cu aceste produse. La fel stau lucrurile şi în privinţa uleiului de măsline: este mare diferenţă între uleiul extravirgin (obşinut prin presarea naturală a grămezii de măsline bine coapte şi din soiuri valoroase) şi uleiurile realizate în etapele următoare: prin presare, prin extracţie cu solvenţi sau ultimul în listă - 'Olive Pomace Oil' (acest ultim articol este realizat cu solvenţi din sâmburi şi pasta rămasă de la extragerea celorlalte sorturi şi este foarte frecvent pe pieţele 'emergente', aşa cum este şi piaţa românească). Iar uleiurile extravirgine sunt cele mai tentante pentru măsluire...



Studiul a fost realizat de către o echipă de experţi ai APC, coordonaţi de către conf. univ. dr. Costel Stanciu. La realizarea acestui studiu s-au avut în vedere următoarele obiective:

1. Analiza ingredientelor si a aditivilor alimentari folositi la fabricarea acestui tip de produs pentru prezentarea unor puncte de vedere.

2. Analiza informa?iilor nutri?ionale.





1. Analiza ingredientelor şi a aditivilor alimentari folosiţi la fabricarea acestui tip de produs pentru prezentarea unor puncte de vedere;

Ingredientele regăsite în compoziţia sortimentelor de măsline analizate sunt următoarele: măsline recoltate în diferite etape de coacere a fructelor, apă, sare de mare, sare, ardei murat, usturoi, ardei roşu, migdale, anşoa, coriandru, ulei de floarea soarelui, boia iute, boia dulce, cimbru, piper macinat, plante aromatice şi otet.

Cantitatea netă de măsline din ambalajele analizate variază între 40% şi 60%.

În cele 20 de produse analizate s-au identificat 9 tipuri de aditivi alimentari, după cum urmează: acid citric, acid lactic, acid ascorbic, alginat de sodiu, glutamat de sodiu, lactat feros, sorbat de potasiu, benzoat de sodiu şi gluconatul feros.

În ceea ce priveşte prezenţa aditivilor de mai sus în sortimentele de măsline analizate, situaţia se prezintă astfel:

- 65% din sortimentele de măsline analizate conţin acid lactic;

- 60% din sortimentele de măsline analizate conţin acid citric;

- 45% din sortimentele de măsline analizate conţin acid ascorbic;

- 35% din sortimentele de măsline analizate conţin gluconat feros;

- 20% din sortimentele de măsline analizate conţin alginat de sodiu;

- 15% din sortimentele de măsline analizate conţin glutamat de sodiu;

- 5% din sortimentele de măsline analizate conţin lactat feros;

- 5% din sortimentele de măsline analizate conţin sorbat de potasiu;

- 5% din sortimentele de măsline analizate conţin benzoat de sodiu.




E202 - sorbat de potasiu, conservant. Este un aditiv ce irită pielea, ochii şi mucoasele. Poate fi genotoxic şi mutagen pentru celulele sângelui uman.

E211 - benzoat de sodiu, conservant cu acţiune antibacteriană şi antifungică în mediul acid. Benzoatul de sodiu este un conservant sintetic care, în reacţie cu acidul ascorbic, generează benzen, substanţă toxică cancerigenă.

E270 - acidul lactic este folosit ca stabilizator şi conservant. Poate produce reacţii alergice precum mâncărimi, inflamarea limbii şi a mucoaselor, respiraţie greoaie, secreţii nazale, favorizează subţierea smalţului dentar şi apariţia cariilor, poate irita mucoasele sistemului digestiv producând diverse afecţiuni digestive. Alimentele ce conţin E 270 nu trebuie consumate de bebeluşi şi copiii mici pentru că ei nu deţin echipamentul enzimatic necesar metabolizării acestuia.

E300 - Acid ascorbic este un agent antioxidant obţinut din glucoză şi care, în cantităţi mari, poate produce diaree, atacă smalţul dinţilor şi duce la formarea calculilor la rinichi.

E330 - acidul citric este un agent de reglare a acidităţii. Cel mai bine documentat efect al acidului citric este distrugerea smalţului dentar, acesta favorizând apariţia cariilor dentare. Acidul citric nu este recomandat în alimentaţia copiilor.  Nu trebuie consumate alimente ce conţin acid citric de către cei care au afecţiuni cardiovasculare sau renale, afecţiuni ale aparatului digestiv şi diaree.

E579 - gluconatul feros este un stabilizator artificial de culoare, care în combinaţie cu oxigenul, declanşează reacţia de oxidare în urma căreia măslinele verzi sau blonde devin negre. Gluconatul feros provoacă eroziuni la nivelul mucoasei esofagului şi stomacului.

E585 - lactatul feros este un stabilizator artificial de culoare, având acelaşi rol tehnologic şi aceleaşi reacţii adverse ca ale gluconatului feros.

E621- monoglutamatul de sodiu este un potenţiator de gust şi aromă. Acesta provoacă reacţii alergice, dureri de cap şi de gât, ameţeală, greaţă, diaree şi poate bloca asimilarea vitaminei B6 şi a calciului. Deficitul de vitamina B6 generează slăbiciune musculară, anemie, insomnie, căderea părului, oboseală cronică şi tulburări neurologice. Deficitul de calciu provoacă o serie de manifestări, cum ar fi: cârcei, pierderi de memorie, fracturi, irascibilitate, astenie, tulburări intestinale şi lipsa poftei de mâncare. Produsele care conţin acest aditiv nu trebuie consumate de către femeile însărcinate, copiii, hipoglicemicii, bătrânii sau cardiacii.



2. Analiza informaţiilor nutriţionale



Valoarea energetică per 100 grame produs variază între 131 kcal şi 236 kcal. 

Cantitatea de lipide per 100 grame produs variază între 10,68 grame şi 24 grame, iar cantitatea de acizi graşi saturaţi per 100 grame produs variază între 1,5 grame şi 4,2 grame.

Cantitate de proteine per 100 grame de produs variază între 0,8 grame şi 3,1 grame.

Cantitate de fibre per 100 grame de produs variază între 2,5 grame şi 6 grame.

Cantitatea de sare variază între 3,34 grame şi 7 grame per 100 grame produs.

Românii consumă zilnic de 2-3 ori mai multă sare 'iodată' decât cantitatea recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care este de 5 grame de sare. Acest consum de sare explică rata ridicată a hipertensivilor (circa 40% din populaţia adultă a ţării noastre), precum şi a numărului mare de decese provocate de bolile cardiovasculare şi atacurile cerebrale.



'Se cunoaşte că măslina crudă este amară, îndeosebi dacă este verde, fiind necesară fermentarea fructelor (care se face mai repede cu leşie sau mult mai lent cu saramură), pentru îndepărtarea sursei de amar şi pentru asigurarea fermităţii corpului măslinei. Piaţa a fost alcătuită treptat din sortimente variate de măsline, realizate din fructe culese în diferite etape ale coacerii lor (cele verzi sunt culese înainte de a intra în pârg, cele roşietice-maronii sunt culese pârguite, cele aproape negre sau negre se culeg la maturitatea deplină) dar şi supuse unei game foarte largi de tratamente (saramurare uscată ori umedă, uscare, uleiere etc.) care sunt costisitoare şi solicitante. Este evident că tentaţia inducerii în eroare a consumatorilor este mare, iar un consumator neavizat nu va face diferenţa dintre măslinele negre obţinute prin tehnici de înnegrire şi cele care au căpătat această culoare la încheierea ciclului de coacere. Măslinele au de patru ori mai multă substanţă grasă decât substanţă dulce. În termeni de specialitate, grăsimile din măsline au o pondere de peste 15% şi sunt deosebit de valoroase - binefăcătoarele grăsimi nesaturate sunt în cantitate de şase ori mai mare faţă de grăsimile saturate, motiv pentru care lumea medicală, nutriţioniştii şi în general consumatorii informaţi nu contenesc să laude virtuţile măslinelor şi să încurajeze consumul lor.' Prof. Univ. Dr. Ion Schileru - Departamentul de Business, Ştiinţele Consumatorului şi Managementul Calităţii, ASE Bucureşti.







'Nu sunt un fan al consumului măslinelor conservate în oţet, întrucât influenţează în mod negativ balanţa microorganismelor care populează tractul nostru intestinal. Excesul de oţet regăsit în dieta noastră este asociat cu creşterea nivelului acidităţii, putând sta la originea declanşării unor infecţii gastrointestinale cu bacteria Helicobacter Pylori. Din nefericire, tocmai această infecţie constituie cauza principală a apariţiei cancerului gastric. Într-un articol intitulat 'Pickled food and risk of gastric cancer-a systematic review and meta-analysis of English and Chinese literature' şi publicat în luna iunie a anului 2012, autorii studiului au evidenţiat o creştere cu 50% a riscului de a căpăta cancerul gastric în urma consumului în exces a alimentelor murate în oţet. Această concluzie se bazează pe o analiză a 60 de studii ştiinţifice, subliniind în acelaşi timp că persoanele care consumă cel mai des alimentele murate în oţet trăiesc în statele asiatice precum China sau Coreea. Trebuie să menţionez că este o diferenţă semnificativă între alimentele fermentate în saramură şi cele murate în oţet, cele regăsite în a doua categorie având un impact negativ asupra sănătăţii noastre, pentru că nu produc enzime digestive şi probiotice, adică acele microorganisme care menţin integritatea florei intestinale. Totodată, nu putem uita că această zonă cuprinde 90% din celulele imunitare.

Ţin să atrag atenţia asupra consumului măslinelor murate sau fermentate tuturor copiilor sensibilizaţi de afecţiunile alergologice (dermatită atopică-alergii-intoleranţe alimentare), întrucât acestea conţin cantităţi foarte ridicate de histamină, neurotransmiţător activat în reacţiile de natură alergică. Măslinele negre comercializate pe piaţa noastră sunt intens procesate şi conţin un exces de sare şi oţet. Asociaţia Americană a Inimii recomandă un consum zilnic de sare aproximat la 1500 mg pentru majoritatea adulţilor în vederea prevenirii afecţiunilor cardiovasculare. În schimb, este suficient să consumăm 15-20 de măsline procesate şi am depăşit cantitatea zilnică de sare admisă. Pentru a înnegri măslinele, producătorii utilizează lactatul feros (E585) şi gluconatul feros (E579), doi stabilizatori care ar trebui să nu depăşească în dieta zilnică cantitatea de 0,8 mg/ kg corp. Lactatul feros este un supliment din fier care nu are nicio legatură cu lactatele. Totuşi, nu recomand consumul alimentelor care conţin Fier adăugat, pentru că excesul acestui mineral este asociat cu dureri de stomac, greaţă şi vărsături. În studiul de specialitate intitulat 'Iron and cancer' şi publicat în luna mai a anului 2013, aflăm că excesul de Fier este legat de procesul oxidării celulare, cât şi de cel al creşterii celulor tumorale. În plus, cantităţile mari de fier din organism stimulează dezvoltarea bacteriilor patogene din intestin şi virusurile, acesta fiind motivul pentru care aş boicota consumul măslinelor înnegrite.

În incheiere, doresc să precizez că alternativa măslinelor murate în oţet sau cea a măslinelor procesate şi înnegrite o reprezintă întotdeauna măslinele organice, dar fermentate în saramură, aflându-mă în postura de a recomanda încorporarea acestor alimente vii în dieta familiilor noastre. 'Food is the real protection '. Nutriţionist Dumitru Balan, www.vindecadai.ro


'Denumirea sub care se vinde acest tip de produs trebuie să ofere consumatorului informaţia de bază necesară alegerii în cunoştinţă de cauză. Piaţa acestui tip de produs este formată dintr-o cantitate consistentă de măsline colorate artificial, aproximativ 40% din cantitatea de măsline comercializate în ţara noastră. Acest fapt se datorează necunoaşterii de către consumator a acestui tip de fruct exotic, dar şi a preferinţelor de consum faţă de măslinele negre. Măslinele înnegrite prin oxidare sunt obşinute din măsline verzi sau blonde cu ajutorul gluconatului feros sau a lactatului feros, doi aditivi alimentari care pot afecta în mod grav mucoasa gastrică. Având în vedere acest aspect, recomand consumatorilor să consume măsline negre netratate, zbârcite în mod natural, în copac, şi care sunt obţinute din fructe recoltate la maturitate completă, conservate numai prin sărare. Sarea este ingredientul care se regăseşte în exces în acest produs, la unele sortimente conţinutul de sare per 100 grame produs depăşeşte şi cu 40% necesarul zilnic de sare din dieta unui adult. Din păcate, etichetarea măslinelor comercializate în sistem vrac nu oferă şi informaţii referitoare la cantitatea de sare din produsele aflate la vânzare.' Conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte APC




Asociaţia Pro Consumatori (APC)

Laura Pascu

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Direcția Marketing – [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.