Răspunsul e şi simplu şi complicat în acelaşi timp.

Simplu, în sensul în care mai mulţi transportatori rutieri români ne-am unit în a scrie această scrisoare deschisă opiniei publice pentru a mărturisi tare şi răspicat că suntem loviţi, doborâţi, acuzaţi pe nedrept, eliminaţi fără a avea altă vină decât că suntem. Suntem încă activi, suntem profesionişti şi suntem competitivi.



Complicat, pentru că e vorba de un întreg sector al economiei României, de un procent important din PIB al acesteia, de sute de mii de angajaţi direcţi şi familiile lor, plus o întreagă industrie furnizoare de produse şi servicii specifice.



Şi de ce, încă, complicat? Pentru că această hărţuire, prigoană, lovire nu se întâmplă în vreme de război. NU. Suntem în pace, cetăţeni cu drepturi aparent depline în UE, având la baza Uniunii noastre Europene nişte principii dintre cele mai oneste, mai nobile şi înălţătoare.



Hărţuirea şi lovirea noastră se face prin lege sau, mai bine zis, prin 'lege'. Nu contează că 'legea' nu respectă legile UE, dacă ea e dată de Germania, Franţa sau mai nou, Austria. Comisia Europeană ai cărei cetăţeni cu drepturi depline suntem teoretic, ar trebui să ne apere. Într-adevăr în luna mai 2015 Comisia Europeană a deschis o primă procedură de infrigement care a rămas 'suspendată' până când o altă legislaţie, mai nefavorabilă nouă, va fi pusă în loc. Legislaţia care se preconizează că va apare la sfârşitul lunii mai 2017 se vrea a fi un compromis între Est şi Vest.



Cu alte cuvinte, acele principii frumoase şi nobile sunt pentru naivi, pentru că atunci când interesul celor puternici ai Europei e altul, legile se schimbă.



Şi culmea ipocriziei, aceste 'legi' vin însoţite de o grămadă de declaraţii pline de 'bune intenţii', de 'griji materne', de apeluri la 'drepturi egale', cu alte cuvinte, de lozinci.



Probabil aţi auzit în mass-media, deloc străină de acest război pornit împotriva noastră, a transportatorilor estici, expresii de genul 'dumping social', 'plată egală pentru muncă egală', 'siguranţa circulaţiei' , 'condiţii decente pentru şofer' , etc.



Înainte să mergem mai departe o observaţie. În războiul contra transportatorilor estici există şi victime colaterale, cum sunt transportatorii portughezi, spanioli, olandezi chiar, care însă trebuie să suporte acest val, lipsit de raţiune până la urmă, pornit de Franţa şi Germania.



Nu întâmplător am zis lipsit de raţiune. Cunoaşteţi cu toţii proverbul : Somnul raţiunii naşte monştri!



Aceşti ultimi doi ani, de la 1 ianuarie 2015 încoace, a transformat situaţia din transporturile rutiere internaţionale din spaţiul UE în ceva monstruos, imposibil de înţeles şi aplicat.



Ne aflăm acum cu o lună înaintea lansării Noului Pachet Rutier. Nu avem nici o idee ce va conţine, ce se va schimba sau cum se va schimba.



Un lucru ştim sigur! Nu mai putem să tăcem, să aşteptăm ca cineva să găsească înţelepciunea de a merge pe calea raţiunii, a omeniei, a valorilor autentice, pur şi simplu să recunoască adevărul.



Aşadar, chiar dacă asociaţiile noastre profesionale au reacţionat la abuzurile Franţei şi Germaniei, chiar dacă autorităţile noastre şi-au manifestat dezacordul, vrem să o facem şi noi, nemijlocit, pentru a exprima cu voce tare ADEVĂRUL, pe care cei puternici doresc să-l deformeze.





1. Referitor la Dumpingul social



Acest termen a fost folosit în ce priveşte transportul rutier internaţional, făcând referire la costurile mai mici cu personalul transportatorilor estici, mai precis cu şoferii.



Aceste declaraţii s-au dovedit tendenţioase, fiindcă atunci când s-au analizat mai îndeaproape, comparativ cu salariul minim din Germania, n-au mai fost chiar atât de mici.



De observat ca vorbim de salarii şi diurne acordate în România în condiţii de legalitate.



S-a insistat că a fi şofer de camion în trafic internaţional pentru o companie din Est este egal cu a fi sclav. S-a spus că şoferii nu-şi permit nici măcar să mănânce la restaurant.



Fals, total fals. Şoferii noştrii îşi fac cele mai multe cumpărături în supermarket-urile din Germania şi gătesc în parcare pentru că aşa vor ei, pentru că ştiu să gătească, pentru că mâncarea gătită este mai sănătoasa decât mâncarea din restaurant. Au frigider în cabină şi pot să-şi conserve mâncarea pentru mai multe zile.



S-a spus că sunt obligaţi să se spele şi să-şi spele rufele în lighean.



Fals, total fals. Şoferii noştri folosesc facilităţile din parcările destinate tirurilor, când e nevoie, legate de duşuri, maşini de spălat automate etc.





Aceşti sclavi, cum au fost numiţi, au telefoane mobile proprii performante, pe lângă cele de companie, de regulă mai slabe, au laptop-uri şi tablete. Apropo, gătitul în parcare le satisface de multe ori şi nevoia de socializare. Şoferii, cred că foarte puţini dintre ei, ar dori să schimbe cabina camionului şi confortul ei, cu orice motel de pe traseu, de multe ori plin de gândaci.



Şi încă ceva, atunci când vorbim de sclavagism ar trebui puţin analizat şi venitul în termeni reali, adică costul vieţii şi costul întreţinerii familiei. Majoritatea şoferilor români au apartamente sau case proprii sau îşi construiesc una. Nu plătesc chirie! Nu plătesc mortgage! Familiile lor trăiesc în România, nu în Germania, costurile fiind mai mici.



Este un mare deficit de şoferi în ţările noastre, inclusiv în România şi nu din cauza dumping-ului social sau a condiţiilor sclavagiste. Ci pentru că foarte mulţi şoferi români au fost recrutaţi de firme din Germania sau alte ţări vestice. Cu toate acestea, penuria se manifestă în continuare şi în Germania şi în Franţa! Dar atenţie, eliminare transportatorilor estici poate furniza şoferi pentru companiile din vest, dar nu va fi o soluţie pe termen lung.



Majoritatea şoferilor români care lucreaza în spaţiul UE pentru companiile româneşti au familiile în România. Numai diferenţa de salar nu justifică mutarea în altă ţară. Ar trebui să plătească chirie şi la sfârşitul lunii costurile suplimentare ar fi mai mari ca şi avantajele.



Cu toate acestea, da, există o situaţie în care companiile noastre nu pot concura cu cele germane, de exemplu atunci când şoferul declară copiii ca locuind în Germania şi primeşte alocaţii de la statul german, deşi ei se află în România. Cum am putea numi noi această practică? Piraterie socială? Aceşti şoferi îşi vizitează familiile în pauzele de 45 de ore, timp în care trebuie să ajungă şi înapoi la camion, şi 'proaspeţi' pornesc pe drumurile Europei. Acest lucru se cheamă siguranţă rutieră?



Sau faptul că şoferul român angajat în Germania stă cu familia maxim 2 săptămâni pe an, în concediu, comparativ cu 3-4 luni pe an cât petrece şoferul angajat în România timp cu familia? Acest lucru nu s-ar putea numi sclavagism?



2. Vă rugăm să nu pierdeţi din vedere că contractul de muncă este liber consimţit şi este reglementat de legea muncii din România. Oricând şoferul poate pleca ca urmare a unui preaviz de 20 de zile.



3. Penuria de şoferi la nivelul întregii Europe îşi are cauza, după părerea noastră, în dificultatea profesiei, în dificultatea aplicării legislaţiei, în stresul cauzat de controale şi amenzi, în probleme de securitate cum e migraţia ilegală (vezi cazul Angliei şi mai nou al întregii Europe).



În ţările vestice există suficiente alternative la această profesie, riscantă totuşi.



Şoferii estici sunt doriţi în Vest pentru că sunt buni conducători auto, sunt într-o formă fizică bună, sunt capabili să încarce sau descarce la nevoie, să asigure marfa, să decoperteze prelata remorcii, să schimbe o roată, sunt pe scurt profesionişti.



4. Atunci când s-a vorbit de dumping social şi de introducerea salariului minim pentru şoferii de camion în Germania sau Franţa, nu s-a discutat şi de aplicarea unui tarif minim pentru transportatorii estici! De fapt, piaţa, preţul transportului, tarifele sunt stabilite de mulţi jucători vest-europeni care fac profituri foarte mari. Firmele de logistică şi expediţie s-au dezvoltat în ultimii ani foarte mult tocmai în ţările puternic industrializate, Germania şi Franţa.



5. Ce este interesant, este că atunci când o firmă de logistică din Germania încheie un contract de transport cu o firmă din România la preţuri să zicem mai competitive, decât cu un transportator naţional, acest lucru este numit 'Dumping social'.



Când un producător de camioane alege să deschidă o fabrică de cutii de viteză în România pentru că preţul de producţie este mai competitiv, acest lucru se cheamă libera circulaţie a capitalurilor.



6. În definitiv transportatorii estici cumpără camioane produse în vestul Europei, finanţate de firme de leasing din vestul Europei, la dobânzi mult mai mari decât cele din Franţa sau Germania.



7. Faptul că intrăm cu camioanele pe teritoriul Germaniei sau Franţei nu este o favoare. De când e omul pe pământ, drumurile, căile de acces au fost considerate de utilitate publică. Dacă vreţi, e un fel de teritoriu neutru. Nu uitaţi că plătim taxe de drum, de multe ori foarte mari pentru a avea acces la reţeaua de drumuri din ţările tranzitate.



8. Legat de campania de denigrare dusă la adresa companiilor de transport din Est de către asociaţiile lucrătorilor la nivel european, trebuie să recunoaştem că am rămas uimiţi de 'dialogul' pe care un şofer român angajat în Danemarca a reuşit să-l aibă cu oficialităţile europene la cel mai înalt nivel. Departe de noi gândul de a jigni cu ceva sau pe cineva, dar povestea cu exploatarea acestuia pare destul de neverosimilă. Noi am trăit în comunism. O persoană exploatată nu cântărea niciodată 150 Kg sau mai mult. Mă întreb dacă acea persoană ar fi trecut analizele medicale obligatorii în România, dacă acea persoană ar putea interveni în caz de accident, dacă ar putea ancora marfa, etc.



Câteva concluzii:



1. Dacă ne desfiinţaţi pe noi, transportatorii estici, transportul european nu va creşte, pentru că nu poate. În România, încă, meseria de şofer de camion e atractivă şi noi vom forma noi şi noi şoferi internaţionali, de multe ori pe costul nostru propriu.



Şi vă rugăm să reţineţi, migraţia şoferilor în Vest este o tragedie pentru familiile acestora.



2. Ceea ce Franţa şi Germania 'legiferează' în domeniul transportului se poate realiza cel mai simplu dacă vom implanta un CIP şoferilor de tir, prin care să-i urmărim electronic.



Acest lucru ar rezolva problema timpilor petrecuţi de aceştia în fiecare din ţările membre, ale repausului de 45 de ore în interiorul sau în afara cabinei, întoarcerile la domiciliu, şi poate ar diminua chiar şi riscul deturnării camioanelor, etc.



O soluţie practică şi posibilă.



Am fi liberi în orice, doar că am avea un CIP implantat!



Şi până la urmă suntem deschişi chiar la cipuri made în Germany, cu montaj autorizat în Franţa.



Scuzaţi ironia, dar asta se întâmplă de fapt! Într-acolo ne îndreptăm!





3. Am vrea să adăugăm că autorităţile europene, ca orice alte autorităţi, au OBLIGAŢIA de a face dreptate, de a lua decizii, de a respecta legea.



Nu e un drept, e obligaţia lor de bază!



De curând, estici şi vestici am sărbătorit Paştele împreună. Şi am avut în faţa noastră reacţia lui Pilat atunci când Iisus i-a spus: 'pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr '



Pilat a întrebat: 'Ce este adevărul?'



Istoria a confirmat că adevărul nu este cel pe care îl fabricăm!



Care este adevărul dumneavoastră?



Această scrisoare comună a fost redactată cu sprijinul Platformei online dedicată Transportatorilor Euload.com, în data de 20 aprilie 2017, şi a fost semnată de companiile de transport rutier din România cuprinse în anexă. Anexa cu lista companiilor semnatare poate fi descărcată la adresa: https://www.euload.com/download.file.php?id=75