Sa ne aducem aminte



Motivarea CCR este una istorică, opinează Daniel Cătălin Zamfir, senator PNL, care a promovat Legea dării în plată. Domnia sa a notat: "Pur şi simplu revoluţionează relaţiile contractuale între clienţi şi furnizorii de servicii (deci nu numai contractele bancare!), prin motivarea impreviziunii. Pentru toţi cei care nu sunt familiarizaţi cu terminologia, impreviziunea se aplică în cazul în care a apărut un eveniment excepţional şi exterior voinţei părţilor ce nu putea fi prevăzut în contract, creşterea cursului valutar încadrându-se perfect în această situaţie. CCR 'obligă părţile la renegocierea contractelor, iar renegocierea trebuie să fie una efectivă, raportată la noua realitate, care să permită executarea contractului prin reechilibrarea prestaţiilor. Intervenţia asupra contractului e obligatorie şi trebuie să fie efectivă, fie în sensul încetării, fie în cel al adaptării la noile condiţii' (am citat din textul motivării). Oameni buni, toţi cei care aveţi credite în valută, deci şi cei în euro, fie că aveţi credite de nevoi personale, cu sau fără ipotecă, trebuie să cereţi o renegocire a contractului, renegociere adaptată la noua realitate! Băncile sunt obligate să facă asta! Aşadar, iată şi soluţia pentru cei cu credite în euro! Creşterea excesivă a euro este o situaţie de impreviziune, ca atare băncile sunt obligate să reechilibreze prestaţiile, adică să plătiţi o rată suportabilă! Ce e şi mai tare, e că explicarea impreviziunii de acum creează premisele renegocierii oricărui contract în care prestaţiile sunt dezechilibrate!"



Printre altele, motivarea CCR precizează: "Clauzele contractului cu executare succesivă în timp trebuie adaptate în mod adecvat la noua realitate în măsura survenirii unui risc care se circumscrie ideii de impreviziune. În acest context, Curtea reţine că determinarea împrejurărilor care justifică aplicarea impreviziunii, concept derivând din buna credinţă care trebuie să caracterizeze executarea contractului, trebuie realizată ţinându-se cont de ideea de risc al contractului.

Acesta trebuie analizat dintr-un punct de vedere bivalent atunci când acesta se materializează; astfel, contractul în sine presupune un risc inerent asumat în mod voluntar de cele două părţi ale contractului, în baza autonomiei lor de voinţă, principiu care caracterizează materia încheierii contractului, şi unul supra-adăugat care nu a putut face obiectul in concreto a unei previzionări de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanţilor şi care ţine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul a quo.



Impreviziunea vizează numai riscul supra-adăugat şi, în condiţiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestaţiile la care părţile s-au obligat în condiţiile noii realităţi economice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestaţiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părţi la acelaşi moment, fiind, aşadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului. Adaptarea are loc atunci când utilitatea socială a contractului poate fi menţinută, pe când încetarea atunci când în cazul intervenirii noilor condiţii contractul îşi pierde utilitatea socială. În consecinţă, Curtea reţine că revine, în primul rând, părţilor obligaţia de a renegocia contractul, iar, în al doilea rând, renegocierea trebuie să fie una efectivă prin raportare la noua realitate. Din cele de mai sus, rezultă că adaptarea contractului pe parcursul executării sale la noua realitate intervenită echivalează cu menţinerea utilităţii sociale a acestuia, mai precis permite executarea în continuare a contractului prin reechilibrarea prestaţiilor. (...) Odată constatată depăşirea riscului inerent contractului şi survenirea celui supra-adăugat, intervenţia asupra acestuia devine obligatorie şi trebuie să fie efectivă, fie în sensul încetării, fie în cel al adaptării sale noilor condiţii, ea producând efecte juridice pentru viitor, prestaţiile deja executate rămânând câştigate contractului. De asemenea, Curtea constată că regula pacta sunt servanda presupune luarea în considerare a unor elemente precum buna-credinţă şi echitatea, în condiţiile schimbării fundamentale a condiţiilor de executare a contractului".



În opinia domnului Zamfir, "conversia la cursul istoric poate fi, fără discuţie, o reechilibrare a contractului adaptată la noua realitate". Însa, în cazul celor care ?i-au pierdut locul de muncă ?i nu mai poţi plăti ratele, aceştia trebuie să apeleze la instanţă, care va constata acea impreviziune. 'Judecătorul va decide dacă ţi-ai pierdut locul de muncă din cauza ta, că te-ai dus beat la serviciu sau s-a restructurat compania. Magistratul va hotărî dacă dezechilibrul ţi s-a datorat sau nu', detaliază iniţiatorul Legii dării în plată.



Exista 2 tipuri de cereri:

1.Model de cerere de reechilibrare contract de credit - este întocmită în conformitate cu prevederile Legii nr. 77/2016 coroborat cu cele reţinute de Curtea Constituţională a României în decizia nr. 623/2016 şi poate fi depusă de consumatorii care îndeplinesc condiţiile impuse de art. 4 din Legea nr. 77/2016 împreună cu cerinţele impreviziunii

2.Model de cerere de reechilibrare contract de credit - se adresează consumatorilor care nu îndeplinesc cerinţele prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016 dar faţă de care sunt îndeplinite cerinţele impreviziunii şi care în lumina deciziei CCR nr. 623/2016 se pot adresa băncii cu o solicitare de reechilibrare a contractului de credit.



Modelul 1 poate fi descărcat de aici

file:///C:/Users/Coltuc%20si%20Asociatii/Downloads/model%20de%20cerere%20reechilibrare%20contract%20de%20credit%201.pdf



Modelul 2 poate si descarcat de aici

file:///C:/Users/Coltuc%20si%20Asociatii/Downloads/Model%202%20cerere%20de%20reechilibrare%20contract%20de%20credit.pdf