Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:




Ce înseamnă din punct de vedere practic aceasta decizie?



Recuperarea timbrului de mediu pe calea unui proces în instanţa de judecată este posibilă!



Sediul materiei în ceea ce priveşte timbrul de mediu pentru autovehicule îl regăsim în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, ordonanţă ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 119/2013 şi care a intrat în vigoare la data de 15.03.2013.



De asemenea, legat de sediul materiei, trebuie să avem în vedere şi HG nr. 88/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule (denumite în continuare Norme metodologice), hotărâre ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 137/2013 şi care a intrat în vigoare la data de 14.03.2013.



Potrivit art. 4 din OUG nr. 9/2013, obligaţia de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:



a) cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare;



b) la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în

conformitate cu prevederile art. 7;



c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule

sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;



d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanţe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei

speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.



Faţă de reglementarea actuală - OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule -, actualmente, pe rolul instanţelor judecătoreşti există o multitudine de dosare având ca obiect restituirea timbrului de mediu, motivaţia unor astfel de cereri de chemare în judecată fiind aceea că prin aplicarea taxei privind timbrul de mediu se încalcă prevederile cuprinse în tratatele la care România este parte, acestea având prioritate faţă de dreptul intern după data aderării la UE (01.01.2007).



În astfel de cauze instanţele au avut de analizat compatibilitatea O.U.G. 9/2013 privind timbrul de mediu cu dispoziţiile art. 110 T.F.U.E.. Mai precis, a trebuit analizată situaţia avută în vedere de

art. 4 lit. a din OUG nr. 9/2013 în ceea ce priveşte autoturismele importate din alte state membre în vederea punerii lor în circulaţie în România.



În urma unei astfel de analize, instanţele româneşti au constatat că reglementarea actuală cuprinsă în OUG 9/2013 privind timbrul de mediu NU se află în consonanţă cu art. 110 T.F.U.E. în ceea ce priveşte autovehiculele second hand importate din statele membre ale Uniunii Europene în vederea punerii lor în circulaţie în România.



Dispoziţiile art. 110 T.F.U.E. prevăd următoarele: '(1) Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare;



(2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producţie'.



Scopul art. 110 T.F.U.E. este acela de a impiedica periclitarea obiectivelor art. 28-30 T.F.U.E. prin taxarea internă discriminatorie.



Faţă de cele mai sus arătate, se pune firesc întrebarea 'Ce trebuie să înţeleagă proprietarul unui autoturism?'.



Proprietarul unui autoturism va înţelege că timbrul de mediu reglementat prin O.U.G. nr. 9/2013 contravine legislaţiei europene (art. 110 T.FU.E) în ceea ce priveşte autoturisimele de ocazie achiziţionate din alte state membre în vederea punerii acestora în circulaţie în România şi, pe cale de consecinţă, acţiunile intentate pentru recuperarea taxei respective au şanse ridicate a fi câştigate în instanţele de judecată din ţara noastră.



Cabinet de avocat Coltuc

www.coltuc.ro

Email: avocat@coltuc.ro



Număr whatsapp 0745.150.894

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.