Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:




InfoCons în parteneriat cu Federaţia Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România lansează Programul de Consiliere, consultanţă şi acces la informaţie şi reprezentare, destinat persoanelor cu dizabilităţi din România. În cadrul acestui Program, persoanele cu dizabilităţi vor avea la dispoziţie numărul scurt 0219615, număr de telefon cu tarif normal în reţeaua Telekom, apelabil din toate reţelele. Totodată, acestea pot depune o sesizare prin poştă la C.P.4, O.P.4, sector 3, Bucureşti, sau la adresa de e-mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro.

Programul se desfăşoară sub egida Campaniei Naţionale 'Şi eu sunt cetăţean european cu o9atitudine şi am drepturi!'

Programul de Consiliere, consultanţă şi acces la informaţie şi reprezentare, destinat persoanelor cu dizabilităţi din România se lansează pe 1 martie 2016, marcând începutul lunii martie, dedicată drepturilor consumatorilor şi implicit a Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, sărbătorită pe 15 martie.



'Pentru a preveni bulversarea consumatorilor, în condiţiile în care pe teritoriul României sunt foarte multe autorităţ ce au în atribuţii Protecţia consumatorului, lansăm acest program pentru a avea un sprijin direct în acest domeniu. Fiecare dintre noi putem să facem, trebuie să facem ceva concret în primul rând prin a lua atitudine şi a ne transforma dintr-un consumator pasiv în unul activ, pentru că avem drepturi: dreptul de a fi informaţi, dreptul de a alege în cunostinţă de cauză, dreptul de a face o sesizare', a explicat Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons.













'Pot să susţin necesitatea acestui proiect printr-un exemplu propriu. În urmă cu câteva luni am trăit o experienţă regretabilă pe aeroportul din Baia Mare, iar la două zile de la acest eveniment am fost la un pas de accidentare pe aeroportul din Satu Mare. Ambele aeroporturi nu deţin scaunul special de îmbarcare şi debarcare a persoanelor cu dizabilităţi. Angajaţii aeroportului din Satul Mare au improvizat un astfel de scaun. În timp ce eram pe treptele avionului s-a deschis centura acelui scaun improvizat. Angajaţii aeroportului, prin efort maxim, au evitat alunecarea mea în gol. Am facut o sesizare către forurile pe care eu le consideram competente, iar urmarea o puteţi anticipa cu toţii: sesizarea a fost redirecţionată pentru soluţionare. În decurs de patru luni am primit mai multe răspunsuri, unele dintre ele ridicole, ceea ce mi-a produs sentimente de frustrare pentru ca mi-au fost încălcate drepturile, iar situaţia nu se schimbă. Este necesar Programul de Consiliere, consultanţă şi acces la informaţie, destinat persoanelor cu dizabilităţi', a declarat Daniela Tontsch, preşedinta Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România.



Asociaţia Nevăzătorilor din România (ANR), în numele celor o sută de mii de cetăţeni cu dizabilitate vizuală gravă, accentuată şi medie din ţara noastră, susţine şi se angajează să promoveze proiectul realizat împreună cu organizaţiile partenere din Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România (CNDR) şi cu Asociaţia Infocons, proiect de asigurare deplină a accesului persoanelor cu dizabilităţi, în calitatea lor de consumatori, la informaţia de profil şi la protecţia deplină în materie. ANR, aflată la originea parteneriatului comunităţilor de persoane cu dizabililtăţi cu Infocons, înţelege importanţa acestei teme sensibile din cauza modului deosebit de acces la informaţie a diferitelor tipuri de dizabilitate umană: preponderent auditiv şi tactil pentru nevăzători, vizual pentru surzi, cu semne mărite pentru slabvăzători, prin imagini şi texte uşor de înţeles pentru dislexici şi pentru deficitul de intelect. La toate acestea, se adaugă modurile mult diferite în care trebuie practicate şi acordate serviciile nu numai categoriilor de dizabilitate menţionate, ci şi dizabilităţii fizico-motorii, unde sunt cerute, în regimul deplasării şi al mobilităţii, intervenţii deosebit de complexe şi delicate.

Tudorel Tupiluşi, preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România menţionează: 'Numărul de telefon gratuit 021/9615 de la care orice apelant cu dizabilităţi poate obţine informaţii privind drepturile sale de consumator şi drepturile umane specifice în genere, este o iniţiativă remarcabilă a InfoCons, demnă de cele mai înalte aprecieri. Faptul că acest număr de apel va fi dublat de o adresă de e-mail în scop similar, merită aceeaşi consideraţie. Totodată, Infocons urmează să acorde, în urma solicitărilor prin mijloacele prezentate, asistenţă şi consiliere, inclusiv juridică, în cazurile de discriminare sau de obstrucţionare a persoanelor cu dizabilităţi în condiţia lor de consumatori. Este un act de apărare şi promovare a autonomiei, a independenţei fiecărui cetăţean în contextul relaţiilor cu persoane juridice din domeniul serviciilor. ANR apreciază că, în acest fel, se evită birocraţia, eforturile inutile la care poate fi supus un cetăţean cu orice fel de handicap şi, confuzia produsă de numărul mare de entităţi care se ocupă, chipurile, de sprijinirea consumatorilor şi soluţionarea sesizărilor, reclamaţiilor etc. În acelaşi timp, este de notat intenţia evitării recursului la instanţă şi dorinţa de mediere specializată din partea Infocons, o organizaţie care a reacţionat deosebit de prompt şi pozitiv la apelurile asociaţiilor persoanelor cu dizabilităţi din CNDR şi care, la rândul ei, a venit cu demersuri noi. Este, din toate punctele de vedere, un exemplu de cooperare în nobila misiune de egalizare a şanselor pentru toţi, în modurile particulare impuse de realitate, de eliminare a marginalizării, a obstrucţiilor cu sau fără intenţie, a discriminării, a subestimărilor de tot felul. Participăm cu toţii, beneficiarii şi furnizori, într-un cuvânt, parteneri, la un act de progres în sfera demnităţii umane.'




Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România este prima asociaţie de părinţi înfiinţată în România. Încă din 1991, ANCAAR vine în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă persoanele cu TSA în cadrul societăţii civile.

'Considerăm că InfoCons, Organizaţie pentru Protecţia Consumatorilor îşi poate aduce aportul în sprijinirea persoanelor cu TSA prin măsuri proprii. Astfel, se consideră ca fiind necesară o linie specială pentru persoanele cu dizabilităţi. Această linie poate deservi ca mijloc de obţinere de informaţii despre modul în care se poate depune o reclamaţie sau sesizare. De asemenea, InfoCons poate primi sesizările cu privire la nereguli în structurile frecventate de acestea. Şi persoana cu dizabilităţi este un consumator, un individ care are o voce şi o atitudine. Trebuie să le oferim posibilitatea să-şi exercite drepturile şi să se exprime.

Este absolut necesar ca persoanele cu dizabilităţi, prin intermediul acestei linii speciale să interacţioneze cu personal avizat, pregătit pentru a comunica şi acţiona coresunzător', a declarat Georgeta Crişu, preşedinta ANCAAR.






Daniela Tontsch

Preşedinte C.N.D.R.

Tel: 0721447582

e-mail: danielatontsch@yahoo.com



AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.