Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:




Devenit unul dintre cele mai importante concursuri din Europa Centrală şi de Est, IWCB şi-a atins toate ţintele propuse.



IWCB se desfaşoară sub egida Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV- www.oiv.int ).

Ierarhizarea şi promovarea vinurilor de valoare au devenit obiectivul principal al IWCB, în folosul consumatorilor şi al producătorilor de vin.

Cele aproape 1.000 de probe, provenite dintr-un număr record de ţări participante, 27, sunt evaluate de specialişti din întrega lume.



Juriul internaţional reuneşte judecători din: Australia, Austria, Bulgaria, Elveţia, Franţa, Israel, Italia, Polonia, Portugalia, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Spania şi SUA.



Anul acesta concursul se desfăşoară într-un spaţiu privat, acelaşi care găzduieşte şi cea mai mare colecţie mondială de tirbuşoane, obiecte care provin din toate colţurile lumii şi care aparţin tuturor perioadelor istorice de când a fost inventat acest instrument, în toate declinările de stiluri, materiale de fabricaţie şi/sau sisteme de extracţie.



Pentru al doilea an consecutiv, IWCB efectuează analize de laborator pentru o parte din problele intrate în concurs. Aceleaşi vinuri, preluate de această dată din piaţă, vor fi supuse unui control prin repetarea analizelor.



Şi în acest an, jurizarea se face cu ajutorul tabletelor electronice şi a unui soft dedicat.



Iubitorii vinurilor de calitate vor putea afla rezultatele obţinute de vinurile participante începând cu data de 29 mai 2015, accesând site-ul oficial www.iwcb.ro .



Gala de decernare a premiilor IWCB 2015 va avea loc în data de 02 iunie 2015.

Cătălin Păduraru

CEO IWCB

www.iwcb.ro

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.