

Reteaua Centrelor Europene ale Consumatorilor primeste un număr mare de reclamatii transfrontaliere în fiecare an de la consumatori ale căror drepturi nu sunt respectate, în special atunci când fac cumpărături on-line.
Un nou raport al Retelei ECC realizează o radiografie a drepturilor si alternativelor consumatorilor în statele membre ale UE / SEE în ceea ce priveste dreptul de a primi sumele plătite comerciantilor înapoi de la banca emitentă a cardului bancar printr-o procedură de refuz la plată.
Constatările din raport au indicat că cele mai multe tări au o procedură similară pentru consumatori care le permite realizarea unui refuz la plată si, de asemenea, că există si organisme de solutionare alternativă a disputelor care ar putea solutiona problemele apărute. Există, de asemenea, posibilitatea de a lua legătura cu FIN-NET (Reteaua organismelor de solutionare alternativă a disputelor în domeniul serviciilor financiare) pentru informatii legate de transmiterea unei reclamatii atunci când litigiul este transfrontalier.
În toate statele membre, consumatorii au dreptul la restituire în caz de plăti neautorizate, dar acestia sunt obligati să ia toate măsurile rezonabile pentru a-si păstra datele personale privind cardul bancar în conditii de sigurantă. Atunci când cumpără produse cu un card de credit, în cele mai multe tări / situaţii, consumatorii vor avea dreptul de a primi banii înapoi în cazul în care comerciantul nu le respectă drepturile.
Printre motivele de a apela la bancă pentru o rambursare se pot număra cazurile în care comerciantul nu respectă drepturile consumatorilor de retragere sau de anulare a contractului, cazurile în care comerciantul a dat faliment sau cele în care au avut loc tranzactii neautorizate. Refuzul la plată ar putea fi singura solutie rămasă pentru a primi banii înapoi, fără a apela la instantă.
Consumatorii pot solicita refuz la plată bazat pe legislatia UE / SEE, legislatia natională si normele de functionare a băncilor. În cazul plătilor neautorizate, drepturile sunt mai limitate în cazul în care a fost utilizat codul PIN, desi proba neglijentei grave sau comportamentului fraudulos cade în sarcina emitentului cardului de credit.
Sfaturi pentru consumatori
Trimiteti, în primul rând, o plângere scrisă comerciantului pentru a încerca să rezolvati problema.
În cazul în care comerciantul nu răspunde / este în stare de faliment / respinge cererea, trimiteti o plângere scrisă emitentului cardului de credit / băncii.
În cazul în care emitentul cardului de credit / banca respinge cererea, trimiteti cazul organismului de solutionare alternative a disputelor / mediatorilor, dacă acestia există.
În toate aceste cazuri trebuie să actionati rapid deoarece este posibil să se aplice un termen limită.
Pentru mai multe informatii vă rugăm să consultati Raportul privind Refuzul la plată pe site-ul ECC Romania - http://goo.gl/XY4STE.
EUROPEAN CONSUMER CENTRE ROMANIA
CENTRUL EUROPEAN AL CONSUMATORILOR DIN ROMANIA
Romulus MOISEPR Officer ECC Romania
Str. Mr.av.Ştefan Sănătescu nr. 44, etaj 1, ap. 2, Sector 1, Bucharest, RO-011478, Romania
Phone: +40-(21)-315.71.49 Fax: +40-(21)-311.02.42
Mobil: 0723.508.518
Email: romulus.moise@eccromania.ro
Web: www.eccromania.ro
AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.
AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Direcția Marketing – marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |