Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Nivelul radiaţiilor de la Centrala nucleară de la Cernobîl şi din perimetrul acesteia a revenit la cel dinainte de invazia trupelor armatei ruse, pe 24 februarie, a declarat, pentru AGERPRES, directorul adjunct al Agenţiei de Stat pentru Managementul Zonei de Excludere a Ucrainei, Maksym Shevchuk.

Potrivit sursei citate, centrala nucleară a fost ocupată de militarii ruşi timp de 35 de zile, perioadă în care prin zonă au trecut peste 7.000 de maşini militare şi zeci de mii de soldaţi.

 


Foto: (c) Cristian Lupaşcu / AGERPRES


El susţine că nivelul de radioactivitate a crescut în perioada ocupaţiei, în condiţiile în care armata rusă a săpat tranşee în pământul radioactiv din proximitatea unităţii nucleare.

"Ce pot spune despre nivelul de radiaţii? Desigur, noi eram sub ocupaţie timp de 35 de zile, iar mai mult de 7.000 de echipamente militare, cum ar fi tancurile, au trecut pe aici, precum şi zeci de mii de soldaţi. Erau foarte activi, au săpat şanţuri în toată zona, nu doar în Pădurea Roşie, şi desigur că au avut o influenţă asupra nivelului de radiaţii. În plan local a fost mai mare decât de obicei, dar, din fericire, ocuparea s-a sfârşit şi nu am avut nicio situaţie critică, deci local unele zone erau mai radioactive decât înainte, dar nu au fost catastrofe mari, niciun accident critic, din fericire. Acum, nivelul de radiaţii este normal, având aproape aceleaşi valori ca dinainte de ocupaţie, în mare parte în apropierea drumurilor sau punctelor de control, unde activitatea militară era prezentă", a precizat oficialul ucrainean.

 


Foto: (c) Cristian Lupaşcu / AGERPRES


El arată că întreruperea temporară a energiei electrice la Cernobîl nu a produs efecte grave asupra centralei, deşi situaţia devenea periculoasă de la o zi la alta.

"Dacă nu mă înşel, pe 9 martie, a fost oprită electricitatea din cauza pagubelor pe linia de curent, iar personalul centralei nucleare a pornit rezervele pentru a se putea aproviziona. Erau generatoare diesel şi imediat am cerut să se permită accesul personalului din Kiev pentru a repara liniile, dar nu ni s-a dat voie să facem asta în primele 24 de ore, nimeni nu comunica cu noi, abia a doua zi am putut comunica, numai după ce am epuizat combustibilul, iar situaţia devenise foarte periculoasă. Ruşii ne-au lăsat să reparăm linia principală de electricitate. Dacă mai dura mult această absenţă a electricităţii, puteam să avem o catastrofă, din păcate, pentru că toate obiectivele nucleare din această zonă necesită electricitate constantă, răcire, monitorizare, etc şi avem mai mult de 20 de obiecte periculoase cu deşeuri radioactive şi combustibil nuclear consumat", a afirmat Shevchuk.

 


Foto: (c) Cristian Lupaşcu / AGERPRES


Acesta consideră că acţiunea armatei ruse din perioada respectivă poate fi catalogată ca un act de terorism nuclear.

"În prima zi în care Centrala nucleară de la Cernobîl a fost invadată, noi am considerat aceste acţiuni ca fiind acte de terorism nuclear internaţional. Este foarte periculos, nu doar pentru zona aceasta, pentru obiectivele acestea şi nu doar pentru Ucraina. Este periculos pentru toată Europa. În 1986, în reactorul nuclear erau aproximativ 2.000 de ansambluri, care depozitau combustibil nuclear. Acum avem peste 20.000. Are elemente active, iar dacă s-ar întâmpla ceva cu acest obiectiv, am avea o catastrofă globală, deci este extrem de periculos. Este inacceptabil să ai soldaţi în aceste obiective, să stochezi armură în jurul acestui obiectiv, să zbori deasupra cu avioane şi elicoptere. Am înţeles că partea ucraineană nu va ataca trupele ruseşti sau echipamentul acestora, pentru că înţelegem riscul. Este vorba de terorism nuclear, Rusia este o ţară teroristă şi este posibil să folosească o armă nucleară", a menţionat şeful Agenţiei ucrainene.

 


Foto: (c) Cristian Lupaşcu / AGERPRES


Shevchuk este de părere că militarii ruşi care au acţionat în zonă şi au săpat tranşee vor avea de suferit de pe urma radioactivităţii.

''M-aţi întrebat şi despre consecinţele trupelor ruseşti, activitatea lor în Pădurea Roşie. Au săpat şanţuri, au gătit, au făcut focul, iar în acest teritoriu sunt multe elemente radioactive, iar cele mai periculoase sunt cele care se respiră, cum ar fi praful radioactiv, iar toţi soldaţii care au venit pe acest teritoriu vor avea multe consecinţe de sănătate şi în viaţa lor. Acest lucru este cert, nu cunoaştem statisticile rănilor, dar ştim cu siguranţă că vor avea consecinţe grele. Pentru Rusia, valoarea vieţii umane este zero, nimic", a mai declarat Maksym Shevchuk.

Zona de excludere din Cernobîl a fost creată după catastrofa nucleară din 26 aprilie 1986. Ea se întinde pe o suprafaţă de 2.600 kilometri pătraţi, iar accesul în perimetrul său este restricţionat. AGERPRES/ (AS - editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

 

Citeşte şi:

 

Autorităţile din Ucraina: Centrala nucleară de la Zaporojie - cel mai periculos loc din Europa

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.