Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Turnul Eiffel din Paris este afectat de rugină şi necesită reparaţii capitale, însă va beneficia doar de o operaţiune "cosmetică" în valoare de 60 de milioane de euro şi va fi revopsit înainte de debutul Jocurilor Olimpice de vară din 2024, potrivit unor rapoarte confidenţiale citate de săptămânalul francez Marianne, informează AFP.

Acest turn din fier forjat, înalt de 324 de metri şi construit pe un schelet din oţel de inginerul Gustave Eiffel la sfârşitul secolului al XIX-lea, este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din lume, atrăgând aproximativ 6 milioane de turişti în fiecare an.

Rapoarte confidenţiale redactate de experţi şi citate de revista Marianne sugerează însă că monumentul se află într-o stare precară şi este afectat de rugină.

"Este simplu: dacă Gustave Eiffel ar vizita turnul, ar face un infarct", a declarat unul dintre managerii turnului, a cărui identitate nu a fost dezvăluită de publicaţia franceză.

Compania care gestionează turnul, Societe d'Exploitation de la Tour Eiffel (SETE), nu a putut fi contactată pentru a transmite un punct de vedere oficial până la publicarea acestor informaţii.

Turnul Eiffel trece în această perioadă printr-o operaţiune de revopsire, realizată cu un buget de 60 de milioane de euro, în cadrul pregătirilor demarate de oraşul Paris înainte de debutul Jocurilor Olimpice de vară din anul 2024, care vor avea loc în capitala Franţei. Aceasta este cea de-a 20-a operaţiune de revopsire a Turnului Eiffel.

Circa 30% din structura exterioară a turnului ar fi trebuit să fie răzuită şi acoperită apoi cu noi straturi protectoare, însă întârzierile cauzate de pandemia de COVID-19 şi prezenţa plumbului în vopseaua sa veche au dus la o situaţie în care doar 5% din faimosul monument urmează să beneficieze de tratamente de specialitate, afirmă jurnaliştii de la Marianne.

Compania SETE evită să închidă Turnul Eiffel pentru o perioadă mai lungă de timp din cauza încasărilor din turism care ar fi astfel pierdute, potrivit aceleiaşi publicaţii franceze. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.