Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Patru persoane, potrivit informaţiilor preliminare, au fost înjunghiate vineri cu un cuţit de un bărbat în sudul Norvegiei, a anunţat poliţia, precizând că persoana suspectată de agresiune a fost arestată, informează dpa, AFP şi Reuters.

'În acest stadiu: trei persoane rănite şi o persoană rănită grav', a scris poliţia pe Twitter.

După câteva minute, poliţia a informat pe acelaşi canal că are 'controlul asupra autorului presupus' al agresiunii şi că acesta şi-ar fi ales victimele la întâmplare.

Conform unor martori citaţi de media norvegiene, la locul incidentului au ajuns numeroase echipaje de poliţie, ambulanţe şi trei elicoptere dotate cu echipamente medicale.

Incidentul s-a produs în valea Numedal, în satul Nore, potrivit media norvegiene.

Regiunea este situată la nord de Kongsberg, oraş unde un atac cu arc şi cuţit a făcut cinci morţi în luna octombrie. Autorul agresiunii, un danez care, potrivit experţilor, suferă de tulburări psihice, este judecat începând de joi în Norvegia.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)

 

Citeşte şi:

 

Norvegia: Autorul atacului cu cuţit şi una dintre victime, ambii sirieni, sunt căsătoriţi, conform poliţiei

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.