Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O persoană de origine taiwaneză a murit şi alte patru au fost grav rănite în focuri de armă trase duminică într-o biserică din California, potrivit poliţiei şi autorităţilor de la Taipei, a doua zi după un incident armat în statul american New York ce a făcut zece morţi, relatează luni France Presse.

Enoriaşii participau la un banchet după slujba de dimineaţă când trăgătorul a deschis focul, au declarat autorităţile.

Apoi ei l-au prins pe trăgător şi "i-au legat picioarele cu un prelungitor şi i-au confiscat cel puţin două arme", înainte ca poliţia să sosească la faţa locului şi a-l neutraliza, a declarat şeful adjunct al comitatului Orange, Jeff Hallock, într-o conferinţă de presă.

 


Anchetatorii caută în continuare să stabilească motivul, a adăugat el, adăugând că presupusul trăgător, care nu a fost rănit în incident, ar fi un bărbat de origine asiatică în jur de 60 de ani.

"Patru persoane sunt grav rănite", a scris poliţia pe contul său de Twitter, adăugând că "o victimă a murit la locul incidentului".

La Taipei, Ministerul Afacerilor Externe a raportat cinci răniţi şi a indicat că victimele sunt de origine taiwaneză.

"Biroul reprezentanţei noastre din Los Angeles a verificat imediat cu poliţia locală şi alte autorităţi că persoana decedată şi cinci răniţi sunt toţi de origine taiwaneză", a declarat ministerul într-un comunicat.

Un apel de urgenţă a fost primit la ora 13.26 (20.26 GMT) duminică după-amiază de la Biserica Presbiteriană Geneva, potrivit forţelor de ordine.

"Am arestat o persoană şi am recuperat o armă ce ar putea fi implicată" în crimă, a declarat departamentul şerifului într-o postare pe Twitter.

Poliţia căuta să facă lumină asupra acestui nou incident împreună cu cei 30 până la 40 de martori prezenţi în biserică.

Biroul guvernatorului Californiei Gavin Newsom a asigurat că lucrează cu responsabilii locali şi monitorizează situaţia.

"Este o nouă veste şocantă şi tulburătoare, mai ales la mai puţin de o zi după împuşcăturile în masă trase la Buffalo", a scris pe Twitter congresmanul democrat Katie Porter, care reprezintă comitatul Orange la Washington.

Potrivit departamentului şerifului, biserica este situată în oraşul Laguna Woods, la 70 de kilometri sud-vest de Los Angeles.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Mariana Ionescu, editori online: Andreea Preda, Alexandru Cojocaru, Adrian Dãdârlat)

 

Citeşte şi:

 

Incident armat în California: Trăgătorul, motivat de ură faţă de Taiwan

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.