Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Peste cinci milioane de persoane au părăsit Ucraina de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie, potrivit datelor difuzate vineri de Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), relatează AFP.

UNHCR a înregistrat vineri 4.796.245 de refugiaţi. Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), aproximativ 215.000 de persoane care nu sunt cetăţeni ucraineni au părăsit ţara.

Aceasta este cea mai mare criză a refugiaţilor din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial. Cifrele difuzate vineri au crescut cu 59.774 faţă de cele publicate joi.

Peste 2,7 milioane de refugiaţi ucraineni - aproape şase din zece de la începutul războiului - au fugit în Polonia. Peste 725.000 au ajuns în România.

Potrivit cifrelor UNHCR, aproximativ 645.000 de ucraineni au fugit în februarie, aproape 3,4 milioane în martie şi peste 760.000 de la începutul lunii aprilie.

Femeile şi copiii reprezintă 90% dintre refugiaţi, în contextul în care bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani nu au voie să părăsească ţara în perioada de aplicare a legii marţiale.

Aproape două treimi dintre copiii ucraineni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele, inclusiv cei care se află încă în ţară.

Cei aproximativ 215.000 de cetăţeni din terţe ţări care au fugit din Ucraina - persoane care nu sunt cetăţeni nici ai Ucrainei, nici ai ţării în care au intrat - sunt în mare parte studenţi şi lucrători migranţi.

Pe lângă refugiaţi, OIM estimează că 7,1 milioane de persoane sunt strămutate în Ucraina.

Înainte de invazie, Ucraina avea 37 de milioane de locuitori în teritoriile controlate de Kiev - care nu includ Crimeea (sud) anexată în 2014 de Rusia, nici zonele din est aflate sub controlul separatiştilor pro-ruşi din aceeaşi perioadă.AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Florin Ştefan, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.