Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O dronă ucraineană de recunoaştere s-a prăbuşit în noaptea de joi spre vineri în capitala croată Zagreb, fără să provoace victime, a anunţat portalul de ştiri 24sata, care a citat o comunicare a Ministerului de Interne croat ce menţionase prăbuşirea unui obiect neidentificat, relatează EFE.

Potrivit poliţiei, deocamdată nu există informaţii cu privire la răniţi, însă mai multe automobile parcate în apropiere de locul prăbuşirii au fost avariate.

 



Agenţia de presă croată Hina a transmis că poliţia a deschis o anchetă după explozia ce a răsunat în zona rezidenţială Jarun, din Zagreb, la scurt timp după ora locală 23:00.

Ministerul de Interne croat a menţionat că la locul incidentului au fost găsite resturi ale unei aeronave, două paraşute şi s-a format un crater de mari dimensiuni.

Aproape de miezul nopţii, la Zagreb s-au auzit un zgomot puternic produs de un aparat care survola oraşul şi apoi o explozie uriaşă.

Primii martori oculari au distribuit mai târziu pe internet fotografii cu un crater de mari dimensiuni, două paraşute rămase agăţate în copacii din zonă şi resturile unei aeronave cu însemne în alfabetul chiliric, care nu este folosit în Croaţia, şi o stea roşie.

Portalul de ştiri 24sata a relatat că, după ce s-a uitat la fotografii, Tyler Rogoway, expert în aviaţie militară şi editor al portalului War Zone, a ajuns la concluzia că este vorba despre o dronă de recunoaştere Tu-141 Struj.

Acest aparat de fabricaţie sovietică, folosit în anii 1970 şi 1980, a fost modernizată de Ucraina şi folosită începând cu anul 2014.

Drona a fost avariată şi a ajuns până în Croaţia, care nu are graniţă comună cu Ucraina, survolând fără a fi detectată circa 700 de kilometri din teritoriile Ungariei şi Croaţiei. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Sursa foto: breakingdefence.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.