Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Autorităţile din Marea Britanie au declarat miercuri că vor începe vaccinarea anti-COVID-19 a copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani, extinzând campania de imunizare a copiilor în urma unei decizii luate cu o mai mare întârziere decât în alte ţări, relatează Reuters.

Anunţând decizia, ministrul Sănăţii, Sajid Javid, a afirmat că a acceptat sfatul experţilor care au susţinut că vaccinarea copiilor mici ar ajuta la protejarea împotriva viitoarelor valuri de coronavirus.

Marea Britanie a oferit vaccinuri anti-COVID-19 copiilor vulnerabili, însă a luat decizia de a extinde imunizarea la copiii cu vârste între 5 şi 11 ani mai greu decât Statele Unite, Canada, Irlanda şi Israel.

Comitetul Comun de Vaccinare şi Imunizare (JCVI) din Marea Britanie a afirmat că vaccinarea acestei grupe de vârstă ar ajuta la creşterea protecţiei împotriva formelor severe de boală la copii în cazul unor viitoare valuri de COVID-19.

Javid a precizat că măsura va fi pusă în aplicare în Anglia, iar pregătirile pentru lansarea campaniei erau în curs de desfăşurare în cadrul Serviciului Naţional de Sănătate (NHS).

"NHS se va pregăti să extindă această ofertă non-urgentă la toţi copiii în luna aprilie", a declarat el. "Aşa că părinţii pot, dacă vor, să accepte oferta pentru a creşte protecţia împotriva potenţialelor viitoare valuri de COVID-19 pe măsură ce învăţăm să trăim cu acest virus", a adăugat oficialul britanic.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Ana Alecu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.