Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Papa Francisc a donat 100.000 de euro pentru migranţii blocaţi la frontiera dintre Polonia şi Belarus, a anunţat marţi Vaticanul, potrivit AFP.

"Sfântul Părinte a decis să trimită o contribuţie de 100.000 de euro pentru a ajuta grupurile de migranţi blocaţi între Polonia şi Belarus", a precizat într-un comunicat Departamentul pentru Serviciul Dezvoltării Umane Integrale, organism al Sfântului Scaun însărcinat în special cu refugiaţii.

Donaţia urmăreşte de asemenea să ajute organizaţia neguvernamentală catolică Caritas Polonia "să facă faţă urgenţei migratorii la frontiera dintre cele două ţări", a adăugat Vaticanul.

Începând de vara trecută, mii de migranţi, originari în principal din Orientul Mijlociu şi în special din Irak, au trecut sau au încercat să treacă, dinspre Belarus, frontiera de Est a Uniunii Europene, în Letonia, Lituania sau Polonia.

Papa Francisc, care face deseori donaţii umanitare, a făcut din apărarea migranţilor şi a solicitanţilor de azil o prioritate a pontificatului său, înmulţindu-şi apelurile adresate liderilor europeni de a-i primi.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Florin Ştefan,editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.