COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şcolile publice din Chicago, al treilea district şcolar ca mărime din Statele Unite, au anulat joi cursurile pentru a doua zi consecutiv, pe fondul refuzului profesorilor de a reveni în sălile de clasă, aceştia din urmă cerând măsuri de protecţie mai stricte privind COVID-19, deşi oficialii oraşului au insistat asupra faptului că şcolile sunt sigure, relatează Reuters şi AFP.

Circa 34.000 de elevi din şcolile publice din Chicago au fost nevoiţi să rămână acasă din cauza discuţiilor aflate în impas dintre primar şi sindicatul local al profesorilor, care cere un număr mai mare de testări COVID-19 şi o rată de imunizare mai ridicată a elevilor, în condiţiile creşterii în ultimele săptămâni a infectărilor cu coronavirus din cauza variantei Omicron, mai transmisibilă.

Sindicatul profesorilor din Chicago le-a cerut celor 27.000 de membri ai săi să refuze să se întoarcă la cursuri şi să lucreze de la distanţă până pe 18 ianuarie, până când cererile lor sunt îndeplinite sau cazurile de COVID sunt în scădere.

"Lucrul pe care nu trebuie să-l facem astăzi este să renunţăm la ştiinţă şi la datele sale, care ne spun fără îndoială că şcolile sunt cel mai bun loc pentru elevii noştri", a declarat joi la CNN primarul Lori Lightfoot.

Cursurile au fost anulate din nou joi, însă districtul şcolar din Chicago a anunţat că unele săli de clasă se pot redeschide vineri în funcţie de personalul disponibil. Potrivit unor surse oficiale, unul din 10 profesori s-a prezentat la serviciu miercuri şi unul din opt joi, în pofida disputei.

Primarul, oficialii districtului şcolar şi comisarul pentru sănătate publică al oraşului susţin în continuare că şcolile sunt sigure şi că riscurile au fost minimizate la niveluri acceptabile prin purtarea măştii, distanţare fizică, o bună aerisire a încăperilor şi testare la faţa locului. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.