

COD GALBEN: 03-06-2025 ora 10 Intre 3 iunie, ora 12 – 3 iunie, ora 23Fenomene vizate se va semnala 3 iunie, ora 12 – 3 iunie, ora 23Fenomene vizate COD GALBEN: 03-06-2025 ora 10 Intre 4 iunieFenomene vizate se va semnala 4 iunieFenomene vizate
Cel puţin 54 de imigranţi ilegali, originari în cea mai mare parte din Guatemala, au murit joi într-un accident de camion în sudul Mexicului, transmit AFP, Reuters şi dpa.
Vehiculul s-a răsturnat pe o curbă strânsă în apropiere de oraşul Tuxtla Gutierrez din statul Chiapas, oamenii din remorcă fiind expulzaţi în urma impactului.
Patruzeci şi nouă de persoane au murit pe loc şi alte cinci în timp ce li se acorda primul ajutor, a precizat guvernatorul din Chiapas, Rutilio Escandon.
Unul dintre supravieţuitori, un guatemalez, a relatat în imagini difuzate în social media că vehiculul s-a dezechilibrat pentru că era supraîncărcat.
Potrivit autorităţilor, în interior se aflau peste 100 de oameni. Câteva zeci de răniţi au fost transportaţi la spitale din regiune. Martori au indicat că şoferul camionului şi o altă persoană care îl însoţea, deşi răniţi şi ei, au fugit de la locul accidentului.
Migranţii care încearcă să scape de sărăcia şi violenţa din America centrală şi să ajungă în SUA traversează de regulă Mexicul, uneori înghesuiţi în camioane mari în transporturi organizate de traficanţi în condiţii extrem de periculoase.
Foto: (c) Carlos Lopez/EPA
Mexicul s-a confruntat în acest an cu un număr record de sosiri de migranţi din diferite ţări latino-americane, din Guatemala în Honduras şi Salvador, dar şi din Haiti. Din ianuarie până în octombrie, autorităţile mexicane au înregistrat 108.195 cereri de azil.
În ce le priveşte, Statele Unite, destinaţia finală urmărită de majoritatea migranţilor, au dat dovadă de fermitate, secretarul de stat american Antony Blinken avertizând în timpul unei deplasări în Mexic în octombrie că aceştia se angajează într-o călătorie "profund periculoasă şi care nu va avea niciun fel de succes".
Accidentul de joi s-a produs chiar în ziua în care primii doi migranţi au fost retrimişi din SUA în Mexic în baza unui program lansat în epoca fostului preşedinte Donald Trump şi suspendat de administraţia lui Joe Biden, dar reactivat la decizia Curţii Supreme a Statelor Unite.
În baza acestui program, numit "Quedate en Mexico" (Rămâi în Mexic), migranţii trebuie să aştepte în Mexic răspunsul la cererea de azil în SUA. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |