COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 6 iunie, ora 12 – 6 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 06-06-2025 Intre 06:50 si 09:00 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Zona de litoral a județului Constanta , respectiv zona localităților;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un prim caz de infectare cu varianta Omicron a fost confirmat în SUA, fiind vorba despre un individ revenit din Africa de Sud, au anunţat miercuri autorităţile sanitare americane, relatează AFP.

Această persoană a fost testată pozitiv în California, a anunţat Centrul de prevenţie şi combatere a bolilor (CDC) într-un comunicat.

Persoana în cauză era "vaccinată şi prezenta simptome uşoare în curs de ameliorare", a adăugat sursa citată. "Toate persoanele în contact apropiat (cu această persoană) au fost între timp testate negativ", a mai precizat CDC.

Individul testat pozitiv a revenit din Africa de Sud pe 22 noiembrie.

Varianta Omicron a coronavirusului a fost clasificată vineri drept "preocupantă" de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Varianta a fost deja detectată în circa 20 de ţări, după ce a fost identificată mai întâi în Africa de Sud.

Washingtonul a interzis deja intrarea pe teritoriul american persoanelor provenind din opt ţări din Africa australă.

Toţi adulţii străini care intră în SUA trebuie să fie vaccinaţi dar şi testaţi negativ cu trei zile înainte de a se urca în avion. Americanii care se întorc din străinătate trebuie de asemenea să fie testaţi, cu trei zile sau o zi înainte de plecare, în funcţie de statutul lor vaccinal. Guvernul american intenţionează să reducă acest termen la o singură zi pentru toţi.

Omicron îngrijorează experţii pentru că prezintă noi mutaţii care sunt susceptibile să-l facă mai contagios sau mai rezistent la imunitatea oferită de vaccinuri. În prezent se efectuează studii pentru a stabili dacă într-adevăr situaţia se prezintă astfel, dar primele rezultate ar urma să fie disponibile abia în următoarele săptămâni.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor online: Alexandru Cojocaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.