COD PORTOCALIU: 30-11-2021 ora 10 Intre 30 noiembrie, ora 12 – 30 noiembrie, ora 18 se va semnala intensificări ale vântului COD PORTOCALIU: 30-11-2021 ora 10 Intre 30 noiembrie, ora 23 – 01 decembrie, ora 11 se va semnala intensificări ale vântului și ninsori

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Două plângeri pentru "tortură" depuse în ultimele luni împotriva generalului Ahmed Nasser Al-Raisi din Emiratele Arabe Unite, ales joi la conducerea Interpol, au fost clasate de Parchetul Antitero (PNAT) din Franţa din lipsă de competenţă, a precizat joi pentru AFP o sursă judiciară.

Prima plângere, depusă la 7 iunie de ONG-ul Gulf Centre for Human rights (GCHR) pentru "tortură şi acte de barbarie", îl prezenta pe opozantul Ahmed Mansoor ca deţinut la Abu Dhabi "în condiţii de Evul Mediu, care constituie acte de tortură".

A doua a fost depusă la începutul lui octombrie de Rodney Dixon, avocatul a doi reclamanţi britanici, Matthew Hedges şi Ali Issa Ahmad, care au raportat în octombrie la Lyon fapte de detenţie arbitrară sau de tortură în 2018 şi 2019.

Răspunzând unei solicitări a AFP, sursa judiciară a precizat că cele două plângeri au fost clasate la scurt timp după depunerea lor.

Ahmed Nasser Al-Raisi a fost ales joi la Istanbul preşedinte al Interpol, spre marea nemulţumire a unor activişti pentru drepturile omului şi oficiali politici, care spun că instalarea sa încalcă misiunea organizaţiei.

Funcţia de preşedinte este în mare parte onorifică, adevăratul şef al organizaţiei fiind secretarul său general.

William Bourdon, avocat al GCHR, a precizat că această clasare pentru lipsă de competenţă se explică printr-o modificare legislativă din 2010.

"Condiţia pusă de această lege, reşedinţa obişnuită a suspectului în Franţa, a fost prevăzută exact pentru a reduce accesul victimelor şi al ONG-urilor la judecător şi pentru a face mai dificilă punerea în aplicare a unei competenţe universale a justiţiei franceze", a criticat el.

"Având în vedere că Al-Raisi va avea o reşedinţă în Franţa, chiar şi intermitentă", deoarece sediul Interpol este la Lyon, "bineînţeles că o nouă plângere va fi depusă în Franţa", a anunţat avocatul. În opinia acestuia, "imunitatea" sa va fi în joc imediat "ce va fi acuzat de cele mai grave fapte".

"Aşteptăm sosirea lui Al-Raisi, iar atunci a fi deschisă o nouă acţiune împotriva sa", a declarat de asemenea pentru AFP Rodney Dixon. "Vor exista cu siguranţă consecinţe dacă va veni la Lyon", a spus el.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.