Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cinci oameni şi-au pierdut viaţa şi peste 40 au fost răniţi duminică după ce o maşină a intrat în viteză în participanţii la o paradă de Crăciun în oraşul Waukesha din statul american Wisconsin, a anunţat poliţia, transmite luni Reuters.

O persoană a fost reţinută şi un vehicul a fost recuperat în urma incidentului, a precizat şeful poliţiei locale, Dan Thompson.

 


Foto: (c) ANNEN MAURY / EPA



Nu se ştie deocamdată dacă incidentul a avut legătură cu terorismul. Alerta declarată în oraşul cu circa 72.000 de locuitori a fost ridicată, a menţionat Thompson.


O înregistrare video difuzată online arată un SUV de culoare roşie trecând în viteză prin mijlocul străzii unde avea loc parada şi părând să pună la pământ peste zece oameni.

 



Contrar unor informaţii anterioare, poliţia nu crede că s-a tras din vehicul, a mai spus Thompson. Un poliţist a tras asupra maşinii, dar niciun trecător nu a fost rănit.

Preşedintele american Joe Biden a fost informat de consilieri în legătură cu cele întâmplate. "Casa Albă monitorizează îndeaproape situaţia de la Waukesha şi suntem cu sufletul alături de cei afectaţi de acest incident îngrozitor. Am pus la dispoziţia oficialilor locali tot sprijinul nostru", a asigurat un oficial de la preşedinţie.

În 2015, patru oameni au murit şi 46 au fost răniţi în oraşul Stillwater din Oklahoma când o femeie a intrat cu maşina în mulţimea adunată la o paradă organizată în cinstea unei echipe de fotbal.

În 2016, 12 oameni au fost ucişi în Germania într-un atac cu camionul într-o piaţă de Crăciun din Berlin, acţiune care a avut legătură cu gruparea Stat Islamic, aminteşte Reuters. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

LIVE UPDATE VIDEO SUA: O maşină a lovit cu viteză mulţimea adunată la o paradă de Crăciun, peste 20 de răniţi

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.