

Şase clienţi ai unui centru comercial din estul Elveţiei au fost răniţi sâmbătă când ornamente de Crăciun s-au desprins de tavan, a anunţat poliţia, citată de AFP.
Ornamentele erau ghirlande pe care fuseseră instalate becuri mari colorate şi alte decoraţiuni festive.
Incidentul s-a petrecut la amiază în centrul comercial Mythen din Ibach, în cantonul Schwyz, a precizat poliţia regională, adăugând într-un tweet că şase persoane fuseseră rănite, iar imobilul - evacuat.
Potrivit media elveţiene, ornamentele au căzut pe un târg de Crăciun, amenajat în centrul comercial.
"Am auzit un zgomot puternic. Oamenii erau în stare de şoc", a povestit un client pentru ediţia online a publicaţiei Blick Daily.
Fotografii publicate de jurnalul local Bote der Urschweiz arată numeroae ambulanţe sosite la locul accidentului şi un elicopter al salvării survolând spaţiul respectiv.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei Florian Grossmann a indicat ziarului că răniţii au fost transportaţi spre spitalele regiunii.
O persoană, rănită gravă, a fost transportată la un spital din altă regiune eleveţiană, potrivit agenţiei de presă ATS.AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: (c) Polizei.news/facebook.com
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.